Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse, a desemnat câștigătoare Asocierea TTL PLANNING SRL (România) – SYSTRA SA (Franța), în cadrul procedurii de achiziție publică pentru serviciul „Îmbunătățirea mersului de tren, prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România”.
După analizarea propunerilor tehnice și financiare ale celor trei asocieri participante și încărcarea Raportului final al procedurii în SICAP, Comisia de evaluare a validat rezultatul. Semnarea contractului se va realiza după expirarea termenului legal de depunere a eventualelor contestații, precum și după soluționarea acestora, în cazul în care vor fi depuse în cadrul procedurii de atribuire.
Această achiziție este parte a proiectului „Îmbunătățirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul orașelor mari din România” (cod SMIS 311109), cofinanțată de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Transport (PT) 2021–2027.
Scopul principal al proiectului, derulat în baza contractului de finanțare nr.64/2024, este elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare pentru adaptarea ofertei feroviare la cererea reală de mobilitate.
El vizează introducerea trenurilor de mers cadențat în jurul și între marile orașe din România printr-o abordare integrată a transportului de persoane de tip navetă (distanță redusă) cu transportul de persoane pe distante medii si lungi, coroborat cu o mai bună definire a obligației de serviciu public în transportul feroviar public de călători la nivel național.

Această abordare contribuie, totodată, la definirea clară a obligației de serviciu public în transportul feroviar public de călători la nivel național.
În acest sens, proiectul sprijină stabilirea obligației de serviciu public pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042, contribuind astfel la creșterea atractivității, eficienței și predictibilității serviciilor feroviare oferite populației.
Documentațiile tehnico-economice realizate în cadrul proiectului vor include o serie de analize și date actualizate, necesare pentru fundamentarea deciziilor, printre care: colectarea de date noi de trafic prin chestionare privind fluxurile de călători; actualizarea și detalierea Modelului Național de Transport (MNT) cu date socio-economice și de mobilitate relevante, la nivelul orașelor analizate;stabilirea parametrilor specifici privind infrastructura de transport, inclusiv verificarea capacităților existente; simularea costurilor și veniturilor aferente serviciilor propuse; definirea Obligației de Serviciu Public (OSP) și configurarea mersului de tren cadențat pentru fiecare dintre polii de creștere urbană, orașele mari și reședințele de județ aflate în proximitate.
Mersul cadențat va reflecta cererea de mobilitate a populației din toți polii de dezvoltare urbană și din municipiile reședință de județ, care nu se regăsesc în aceste categorii, printr-o frecvență adecvată a trenurilor, asigurată pentru minimum zece ani, cu beneficii majore în ceea ce privește creșterea atractivității transportului public, reducerea emisiilor poluante, îmbunătățirea accesibilității și susținerea mobilității durabile la nivel național.
Orașele vizate includ: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.
Valoarea totală a proiectului este de 18.978.097,39 lei (fără TVA), din care 13.555.783,85 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR. Perioada de implementare este de 24 luni.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene