Așa cum anunțam săptămâna trecută, au început lucrările la primul centru comercial modern din orașul Târgoviște, Dâmbovița Mall. Acest fapt a fost constatat de către reprezentanți ai Direcției Generale Infrastructură Locală din cadrul Consiliului Județean Dâmbovița, care au efectuat astăzi, 28 mai a.c., o vizită de lucru în zonă. În prezent, constructorul întreprinde lucrări pentru organizarea șantierului, defrișare și amenajarea locației viitorului centru comercial.
Dâmbovița Mall se va desfășura pe o suprafață de 33 000 mp și va cuprinde un hipermarket Carrefour, 150 de magazine, restaurante, cinema, spații de agrement, de recreere și de petrecere a timpului liber și locuri de joacă pentru copii.
Proiectul cu o valoare de aproximativ 50 milioane euro reprezintă una dintre cele mai mari investiții private din regiune, singura de acest gen din județul Dâmbovița și aduce o contribuție majoră la dezvoltarea comunității locale, care implică investiții pe toate ariile de interes ale locuitorilor – de la spații de retail, la cele destinate petrecerii timpului liber, infrastructură publică și, nu în ultimul rând, la crearea de locuri de muncă și dezvoltarea economică a orașului.
Reamintim faptul că firma Prime Kapital a câștigat licitația publică, pentru acordarea drepturilor de construire a unui centru comercial, pe o suprafață de 7 hectare de teren, parte a fostei unități militare din zona gării.
Comunicat de presă – Consiliul Județean Dâmbovița


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice