Zgomotele din jurul nostru reprezintă principalul factor pentru care circa jumătate din persoanele care suferă de pierderea auzului au ajuns în această situație dificilă.
5% din populația globului se confruntă cu surditatea.
Un auz sănătos reprezintă o modalitate de a menține relațiile sănătoase cu oamenii dragi nouă. Persoanele diagnosticate cu acest tip de afecțiune de cele mai multe ori evită să participe la discuții sau chiar să iasă în societate invocând motivul: „Eu nu aud, nu întreb din nou, să nu deranjez.”, dar nu aleg să facă ceva în privința remedierii situației.

Deloc surprinzător, incidența hipoacuziei crește odată cu vârsta. Institutul Regal Național al Surzilor (National Institute for Deaf People – RIND, 2003) a constatat că peste 90% din rezidenții Regatului Unit cu o vârstă de peste 80 de ani suferă de o formă oarecare de hipoacuzie, nici în România statisticile în domeniu nu sunt mai favorabile. Românii ajung extrem de târziu la specialist, când deja este foarte târziu. În ciuda efectelor pozitive pe care le au aparatele auditive asupra calității vieții, 75% din persoanele diagnosticate cu hipoacuzie aleg să nu facă nimic în această privință.
OMS confirmă că aparatele auditive corect recomandate și instalate pot îmbunătăți capacitatea de comunicare pentru cel puţin 90% din persoanele hipoacuzice.
Vârsta medie a persoanelor care poartă pentru prima oară un aparat auditiv este apropiată de 70 de ani, în ciuda faptului că majoritatea (65%) dintre persoanele cu hipoacuzie au sub 65 de ani și aproape jumătate din persoanele hipoacuzice au sub 55 de ani.
Auzul sănătos nu are vârstă! La Clarfon, orice persoană, indiferent de vârstă beneficiază de consultație gratuită și de cele mai bune sfaturi în cazul în care acuitatea auditivă nu mai este la fel de bună.
Specialiștii noștri dețin o pregătire profesională continuăși vă pot îndruma către cele mai bune soluții în alegerea unei proteze auditive potrivite.
Mai mult, la Clarfon, ai posibilitatea să-ți prelungești cu încă un an garanția pentru aparatul auditiv. Această ofertă este disponibilă pentru orice model de aparat auditiv.
Alege un auz sănătos cu Clarfon!
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice