În 1835, în ziua de 16 septembrie, domnitorul Munteniei, prinţul Alexandru Ghica, a oficializat leul ca monedă a principatului său. Este un moment de pionierat, principatele româneşti erau încă separate, aşa cum voiau marile puteri. În acest context, domnul muntean a ales leul să fie moneda ţării sale, unde circulau o multitudine de monede străine, care din Occident, care din Orientul turcilor.

Dintre toate aceste monede, talerul olandez, loventhaler pe numele său, era cea mai populară. Era o monedă frumoasă, cu un leu rampant pe avers, de unde şi-a primit şi numele taler-leu. Era o monedă larg utilizată în această parte a Europei, concurând paraua otomană. De altfel, şi albanezii şi bulgarii şi-au numit moneda naţională, în funcţiune şi astăzi, după talerul-leu al olandezilor.
Este începutul făuririi şi consolidării statului român, cu crearea instituţiilor sale esenţiale. Leul din sistemul monetar al lui Cuza avea 100 de subdiviziuni, aşa cum funcţionează şi astăzi. Cuza, totuşi, nu a putut introduce moneda naţională pentru că însăşi unirea principatelor era vulnerabilă şi nerecunoscută oficial de marile puteri care îşi impuneau voinţa în această parte a lumii. Tot pentru a salva unirea, acceptată cât trăia Cuza, el a fost obligat să abdice şi a fost adus un prinţ german, Carol.
La mai puţin de un an de la urcarea pe tron, în 1867, domnitorul Carol l stabileşte moneda naţională cu numele leu, ca o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având ca subdiviziune banul, în număr de 100. Primele monede româneşti emise, cu grijă, au fost cele divizionare din bronz, de 1 ban, 2 bani, 5 bani şi 10 bani, care au fost bătute la Londra.
Anul următor, 1868, a fost pusă în circulaţie prima monedă românească de aur, în valoare de 20 de lei. Este celebrul pol, derivat din francezul napoleon de aur. Moneda românească, semn puternic al suveranităţii, s-a consolidat treptat, odată cu ţara condusă de Carol l. La 3 martie 1870 este înfiinţată şi Monetăria Statului, care bate leul românesc de aur şi argint şi banii divizionari din bronz.

Primele bancnote româneşti au fost biletele ipotecare din 1877 care îşi propuneau să susţină România în Războiul său de independenţă faţă de Imperiul otoman. După acest moment istoric, România se proclamă regat, iar în acelaşi an, 1880, este înfiinţată şi Banca Naţională a României, singura abilitată, de atunci, să emită monedă de metal şi hârtie. De-a lungul timpului şi a zbuciumatei istorii, mai ales a secolului XX, leul românesc a cunoscut tot felul de schimbări, denominări şi evoluţii, inclusiv în forma preferată de numismaţi.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Aurelian Cotinescu: Ne pierdem copiii în fața ecranelor. Mințile copiilor noștri sunt în pericol
Ziua în care „iarna se întâmpină cu vara” pică întotdeauna pe 2 februarie