Biserica Sfântul Nicolae din Densuş, judeţul Hunedoara

Înainte de a fi biserică a creştinilor, a fost un templu roman, unde se făceau sacrificii pentru zeul Marte. Anterior, tot aici a fost un templu al dacilor. În biserica din Densuş, slujbele se ţin neîntrerupt de şapte secole. Zidurile lăcaşului de cult au fost construite din rămăşiţele fostului oraş Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Istoricii susţin că biserica din Densuş a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii.

Preotul Alexandru Gherghel, cel care slujeşte de aproape 14 ani în biserica din piatră, spune că locul bisericii poartă urme mult mai vechi: ale dacilor care au stăpânit peste ţinuturile Sarmizegetusei şi au avut propriile altare închinate lui Zamolxe. Dacă îi întrebi pe sătenii din Ţara Haţegului despre biserica lor, unii îţi vor spune, încredinţaţi de poveştile cu care au crescut, că lăcaşul a fost ridicat „de urieşi“. În zidurile bisericii de la Densuş au ajuns blocurile de calcar din fostul oraş daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau pe apostolul Toma în timpul schingiuirii sale. Deşi nici în prezent nu este clară data la care a fost construită biserica, cert este că, în ultimii peste 700 de ani, în Densuş au fost ţinute neîntrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserică românească din piatră.

Lăcaşul de cult din Densuş e situat la zece kilometri de Haţeg, în apropierea şoselei Haţeg – Caransebeş. Biserica a fost ridicată pe un deal şi e înconjurată de un cimitir vechi, în care mormintele sătenilor şi ale preoţilor care au slujit aici sunt învecinate cu pietre funerare antice. De orânduirea ei se ocupă părintele Alexandru Gherghel. Preotul locuieşte într-o căsuţă construită în vecinătatea bisericii şi, la orice oră a zilei, îi întâmpină pe turişti. „I s-a dus vestea bisericii de la Densuş şi de asta vin aici credincioşi de peste tot, români, dar şi mulţi unguri, italieni, ba chiar şi indieni sau japonezi“, spune Alexandru Gherghel.

DE PAŞTE, LA DENSUŞ

Apropierea sărbătorilor transformă bisericuţa din piatră într-un adevărat loc de pelerinaj. Chiar dacă în Densuş nu ajung atât de mulţi turişti ca la Mănăstirea Prislop, aflată la doar 20 de kilometri distanţă, pelerinii care vizitează biserica se întorc impresionaţi de ceea ce au găsit în Densuş.

„Biserica de piatră îţi dă un sentiment de linişte şi parcă te umple de energie. Am urcat la ea pe potecă, trecând printre crucile vechi, printre copacii înfloriţi. Am văzut în jurul ei păşunile şi livezile înverzite, iar în depărtare Retezatul acoperit încă de zăpadă, am simţit aerul proaspăt al locului şi am admirat construcţia care este incredibilă şi icoanele din interior“, spune Alina Stamate (31 de ani), unul dintre turiştii veniţi din Cluj-Napoca la Densuş. Atmosfera liniştită a lăcaşului se păstrează şi în zilele Paştelui. În noaptea de Înviere, aici ajung în fiecare an cel puţin 200 de oameni. Cei mai mulţi dintre pelerini asistă la slujbă în curtea bisericii.
Biserica ortodoxă română din Densuş poartă hramul Sfântului Proroc Ieremia (1 mai) şi al Sfântului Ierarh Nicolae (6 decembrie). Prima atestare documentară a bisericii a fost la 2 iunie 1360, cu ocazia unui „scaun de judecată“ al românilor din Ţara Haţegului. Cei mai mulţi istorici o plasează ca fiind ridicată în secolul al XIII-lea, în timp ce alţi oameni de ştiinţă susţin că ar fi fost construită în secolele X-XI. Biserica a fost restaurată în anii 2003 şi 2005, prin contribuţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii şi a Ministerului Culturii. Din anul 1991, ea a fost propusă pentru a face parte din patrimoniul UNESCO