16/06/2021

Calendarul si evenimentele zilei de 11 februarie

Thomas Alva Edison

EVENIMENTE INTERNE

*La Teatrul Tony Bulandra din Targoviste se joacă spectacolul, ”Salonul nr.6” in regia lui Dumitru Acris, Sala Mare, ora 7.

* Echipa feminină de tenis a României va întâlni reprezentativa similară a Belgiei, în primul tur al Grupei Mondiale II a FED Cup – la Sala Polivalentă (11 – 12 feb.)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Madrid: Congres al partidului Podemos (stânga radicală), a treia forţă politică a ţării (11 – 12 feb.)

– Italia: Ediţia 2017 a Carnavalului de la Veneţia (11 – 28 feb.)

– Nigeria: A II-a ediţie a Maratonului de la Lagos, la care urmează să participe nu mai puţin de 50.000 de atleţi din toată lumea

– S-a întâmplat într-o zi de 11 februarie

* Se împlinesc 170 de ani (1847) de când Adunarea Obştească din Ţara Românească vota, la propunerea domnitorului Gheorghe Bibescu, legea prin care erau eliberaţi din robie, fără nicio despăgubire, toţi „ţiganii” Mitropoliei, episcopiilor, mănăstirilor şi metocurilor bisericilor şi ai oricărui alt aşezământ public (11/23). Citește mai multe despre AICI

* Cu 151 de ani în urmă (1866) Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1862) şi al statului naţional România (1862-1866), a fost silit să abdice, ca urmare a complotului organizat de conservatori şi liberalii radicali, fiind exilat. Alexandru Ioan Cuza a murit la Heidelberg (Germania), la data de 15 mai 1873 (11/23)

* Acum 91 de ani (1926) se înfiinţa Fundaţia „Regele Ferdinand I”, având menirea de a sprijini cultura românească.

* Acum 4 ani (2013) Papa Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger) şi-a anunţat retragerea din funcţie începând cu data de 28 februarie. A fost cel de-al 265-lea Papă din istoria Bisericii Romano-Catolice şi primul papă german după 482 de ani, ales la 19 aprilie 2005 în urma Conclavului, ca succesor al Papei Ioan Paul al II-lea. Noul său titlu este acela de „Papă emerit”, succesorul său fiind Papa Francisc (Jorge Mario Bergolio), ales la data de 13 martie 2013

Aniversări- Comemorari

– 1886: A murit vorniceasa Maria Burada, prima femeie din Moldova care a tradus piese de teatru (n. 1812)

– „Ziua Mondială a Bolnavului”, proclamată din iniţiativa Papei Ioan Paul al II-lea, în mai 1992; în fiecare an, în această zi, Suveranul Pontif se adresează celor aflaţi în suferinţă din cauza diverselor boli, chemându-i să lupte împotriva maladiilor ce-i afectează

– „Ziua Europeană a Numărului Unic 112”; numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, în România sistemul fiind implementat la nivel naţional de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale din anii 2004 – 2005. Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene

– „Ziua Internațională a Femeilor din Domeniul Stiinței”; la data de 15 decembrie 2015, Adunarea Generală a statelor membre ale Națiunilor Unite a adoptat o rezoluție prin care ziua de 11 februarie a fiecărui an a fost proclamată Ziua Internațională a Femeilor din domeniul Stiinței

– „Ziua Inventatorilor Americani”; instituită (în timpul administraţiei Carter) în memoria marelui inventator Thomas Alva Edison (n. 11.II.1847 – m. 18.X.1931);

1847: S-a născut inventatorul american Thomas Alva Edison; a realizat telegraful (1876-1877), microfonul telefonic cu praf de cărbune (1877), fonograful (1878), dulia şi soclul cu filet pentru becul incandescent; sub conducerea lui s-a construit prima centrală electrică din lume (în 1882, la New York) (m. 1931) – 170 de ani. NOTĂ: La 11 februarie este marcată, în SUA, „Ziua inventatorilor americani” (instituită, în timpul Administraţiei Carter, în memoria marelui inventator)

– 2012: A murit Whitney Houston, cântăreaţă, manechin, actriţă şi producătoare americancă. Cartea Recordurilor a menţionat-o, în 2009, ca fiind cea mai premiată femeie din toate timpurile; lista ei de premii include: două Premii Emmy, şase Premii Grammy, 30 Billboard Music Award şi 22 de American Music Award, având, în anul 2010, în total 415 premii primite de-a lungul carierei; a fost, de asemenea, una dintre cele mai bine vândute artiste din lume (cu peste 170 de milioane de albume, single-uri şi videoclipuri) (n. 1963) – 5 ani

Citește mai multe pe radioconstanta.ro

 

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share