CSM Targoviste e noua campioana a Romaniei la baschet feminin. Echipa pregatita de Dan Fleseriu si Marian Enache a castigat cu 3-1 finala cu ICIM Arad si s-a bucurat pentru titlul national alaturi de suporterii care au umplut pana la refuz tribunele Polivalentei. Municipal s-a impus cu 70-62 in jocul care a decis soarta titlului, miercuri seara. Fetele de la Targoviste au sarbatorit succesul pana in zori, la un local din oras.
„E cel mai important rezultat din cariera mea de antrenor. Nimeni nu ne dadea nicio sansa si totusi am reusit o performanta mare de tot. Felicit fetele, multumesc suporterilor si tuturor celor care au fost alaturi de noi in acest sezon. Vreau sa raman la Targoviste, dar deocamdata nu am purtat nicio discutie in acest sens cu conducerea” – Dan Fleseriu, antrenor CSM Targoviste
„Titlul asta inseamna enorm pentru noi. E o satisfactie deplina. Nu gresim daca spunem ca le-am luat titlul celor de la Arad. Am format o familie la Targoviste in acest sezon, iar asta s-a vazut” – Marius Doba, director sportiv CSM Targoviste
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei