Femeile din regiunea de vest, cu vârste între 50 și 69 de ani, pot face mamografii gratuite la Spitalul Municipal Timișoara. Investigațiile sunt parte a unui program regional de prevenție, desfășurat în parteneriat cu Institutul Oncologic „Prof. dr. Ion Chiricuța” din Cluj.
Proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic si tratament precoce al cancerului de sân”, se derulează, în etapa a doua, în regiunile nord-vest și vest. Spitalul Municipal Timișoara asigură gratuit, prin acest program, examinare mamografică pentru descoperirea timpurie a cancerului de sân.
Mamografia poate depista cancerul de sân înainte ca acesta să provoace simptome, fiind astfel mult mai ușor de tratat. Femeile cu vârste între 50 și 69 de ani, cele mai expuse unui astfel de risc de boală, sunt invitate să participe la screening o dată la doi ani. Investigația dureaază aproximativ cinci minute, iar doza de radiații este mică și nu implică riscuri.
Condiții de înscriere pentru paciente
Programări se pot face telefonic, la numerele 0745-620.965, 0748-884.476, 0748-296.606 și 0748-884.475, sau prin e-mail, AICI. Rezultatul va fi transmis telefonic, în cel mult două săptămâni de la examinare.
Pentru a putea fi incluse în acest program, pacientele trebuie să aibă vârste între 50 și 69 de ani, să locuiască într-unul din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin sau Hunedoara, să nu fi fost diagnosticate cu cancer de sân, sub tratament și supraveghere oncologică și să nu fi efectuat o mamografie în ultimele șase luni.
Mai e un amănunt: jumătate din femeile care vor face mamografii în cadrul proiectului trebuie să fie din mediul rural. „Le încurajez pe acestea să se adreseze primăriilor din localitatea de domiciliu, pentru a organiza împreună transportul la Timișoara”, spune dr. Olimpia Oprea, coordonatorul proiectului, din partea Spitalului Municipal.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan