Când toți stăpânii induc frica în oameni, o fac pentru a-și recupera sclavii

Simt uneori că nu trăiesc într-o societate, ci pe un câmp de luptă. Nu o luptă a ideilor, a adevărului, a valorilor. Ci una a fricii. O luptă în care o tabără adună în jurul ei instituții, influenceri, grupuri întregi, nu ca să convingă, ci ca să paralizeze. Să sufoce. Să te sperie. Nu vin cu argumente. Nu vin cu dovezi, cu bun-simț, cu măsură. Vin cu intimidare.

Când toți stăpânii induc frica în oameni, o fac pentru a-și recupera sclavii

Toți încolonați, uniți într-o singură voce care nu spune „uite de ce avem dreptate”, ci „uite de ce să-ți fie frică”. Devine o forță care nu inspiră admirație, ci teamă. O forță care vrea să te împingă să abandonezi nu pentru că greșești, ci pentru că ei nu suportă ca tu să reziști. Ei nu suportă să existe o a doua tabără. Pentru că dacă nu o acaparează, nu mai au pe cine să stăpânească. Nu mai au pe cine să calce pe gât. Nu mai au de unde să sugă vlagă, să stoarcă sudoare. Și fără sclavi, stăpânii nu mai sunt nimic.

„Toată propaganda se reduce, în esență, la inducerea unei singure emoții: frica.”
— Bertrand Russell

Văd cum se organizează, cum devin din ce în ce mai agresivi. Nu suportă libertatea celuilalt, pentru că libertatea ta e sfârșitul puterii lor. Și atunci, atacă. Te vor mic, docil, înfricoșat. Te vor îngenuncheat, ca să nu le vezi ochii, doar bocancii. Dar, paradoxal, nu te vor dispărut. Nu. Te vor acolo. Acolo, sub ei. Să te țină. Să te stoarcă. Să te facă instrument al mândriei lor de stăpâni.

Și poate că ajungi să simți frica. Poate că simți cum valul te sufocă. Cum lumea ta se îngustează, cum gândurile tale devin șoapte în propria-ți minte. Dar știi ce e ciudat? Cu cât urlă mai tare, cu atât îți e mai clar că le e frică și lor. Pentru că știu că o idee sinceră, născută în libertate, poate să dărâme un imperiu construit pe frică.

„Cel mai eficient mod de a controla o societate este să o faci să se teamă de libertate.”
— Noam Chomsky

Eu nu plec din tabăra în care cred doar pentru că cealaltă e mai zgomotoasă. Și nu mă las paralizat de teama lor organizată. Pentru că știu că stăpânii fără sclavi sunt goi. Și mai știu ceva: adevărul, chiar și când rămâne în tăcere, nu se predă.

Și dacă singurii care-mi sunt aproape sunt „doar niște oameni simpli”, atunci sunt mai bogat decât cei care se hrănesc din frica altora. Pentru că în ochii acestor oameni simpli am văzut ceva ce nici o tabără de stăpâni nu poate mima: demnitatea.

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media