În perioada 10 – 19 august 2019 CARAVANA CULTURII purcede din nou la drum!
Caravana este formată dintr-un grup de scriitori, critici literari, poeţi, jurnalişti, sociologi, interpreţi de muzică populară, uşoară, folk, romanţă, instrumentişti caval, fluier, cimpoi şi chitară, sunt într-un turneu prin ţară pentru – înfrăţire şi colaborare pe zonă culturală – lansări de cărţi, serate literare, întâlniri cu presa locală, întâlniri cu cenaclurile literare din ţară, interviuri şi emisiuni radio – tv, spectacole de muzică şi poezie.
Grupul CARAVANA CULTURII are menirea de a promova cultura pe toate palierele posibile, de a găsi noi parteneri de schimburi culturale şi nu în ultimul rând de a descoperi şi promova tineri la început de drum spre afirmare. În fiecare an, se editează un volum intitulat sugestiv „Jurnal de Călătorie” în care sunt cuprinse toate evenimentele din toate localităţile colindate, sunt şi creaţii de debut, un pas către afirmare.
Acest proiect vine să simplifice legătura, colaborarea şi exprimarea liberă a talentului, creaţiei artistice într-un cadru organizat, de bun augur şi promovarea pe criterii meritorii.
Din grupul CARAVANA CULTURII fac parte următorii:
MARIAN BĂRĂSCU – poet, inițiatorul și coordonatorul grupului „CARAVANA CULTURII” drăgășănean , membru al Ligii Scriitorilor din România și membru supleant la nivel național, președinte la Asociația Rusidava Culturală, redactor șef al revistei trimestriale de cultură „Rusidava Culturală”, membru al „UNIUNII ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI din ROMÂNIA FILIALA VÂLCEA”
NICOLAE DINESCU din RM. Vâlcea prof. univ. Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România filiala Vâlcea, realizator și moderator al programelor de televiziune VL. 1
CONSTANTIN TRIȚĂ – poet din Piatra-Olt – Slatina, secretar literar la revista „Rusidava Culturală”, membru al Uniunii Scriitorilor Europeni vorbitori de Limbă Română;
CAMELIA GIORGIANA PETRIA – solist muzică populară – din Morunglav Jud. Olt, premiată la multe festivaluri naționale de folclor, colaboratoare a televiziunilor naționale de profil;
LILIANA GHIȚĂ BOIAN – poet din Drăgănești-Olt, directorul editurii LifeArt, membră a Ligii Scriitorilor din România;
SAVA REGĂȚEANU – din București , interpret de muzică ușoară și romanțe, colaborator al televiziunilor naționale ; (o viață de om -solist la „Ansamblul Doina Armatei București);
SILVANA ANDRADA TCACENCO – din București, poet și interpret muzică ușoară ;
CONSTANȚA TANȚY TRIȚĂ – poet din Piatra-Olt, redactor la revista trimestrială de cultură Rusidava Culturală;
PANDELE JIANU – din Drăgănești-Olt, cantautor de muzică ușoară și interpret de romanțe;
ANGELLA DUMITRAȘCU – din VALEA JIULUI – jurnalist, psihosociolog, membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, președinta Clubului de Presă, senior editor OFICIAL MEDIA.COM și ARENELE SPECTACOLULUI; redactor VALEA JIULUI, acreditat NATO;
STEJĂREL IONESCU – din Timișoara poet, jurnalist, critic literar
ALEXIA ROTARU – din Balș jud. Olt, (emblema grupului) la vârsta de 8 ani are cucerite multe premii naționale, colaboratoare a televiziunilor naționale; VALERICA PREDESCU poet din Slatina, actor la trupa de teatru slătineană, membră în Asociația Rusidava Culturală ;
MIHAI BODOGAN din Valea Jiului, solist de muzică populară și ușoară colaborator al televiziunilor locale și naționale ;
TRAIAN CHIRICUȚĂ – din București, poet, cantautor.
Valea Jiului şi în special cetăţenii municipiului Lupeni vor avea privilegiul de a-i vedea pe viu, pe unii dintre cei mai buni oameni de cultură din România, premiaţi la diferite concursuri naţionale şi internaţionale.
Caravana Culturii va ajunge la Lupeni în data de 16 august, la căminul de seniori și apoi la Galeria de Artă.
În data de 17 august în Parcul de la CAP, începând cu orele 17. 30 va fi organizat spectacolul „Caravana Culturii cântă şi încântă la Lupeni” realizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul local Lupeni şi CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI.
În spectacol, pe lângă membrii din caravană, vor mai evolua artişti din cadrul Ansamblului „Lirica” din Petroşani, micii artişti pregătiţi de Petronela Baldovin, în cadrul „Cenaclului Pas cu Pas” din Lupeni şi alţi colaboratori, care sunt promovați de cei din CLUBUL DE PRESĂ VALEA JIULUI.
Un moment artistic deosebit va fi oferit de un grup de copii de la Centrul de Plasament din Lupeni, coordonat de prof instructor Dana Dobre.
De „La Unchiu” lupenenii pot degusta produse tradiţionale româneşti. Lupenenii şi în special, copiii vor avea parte şi de surprize. Spectacolul este preconizat să se încheie la orele 23.00.
Duminică 18 august, membrii CARAVANEI CULTURII vor face filmări alături de gazdele de la Muzeul Momârlanului, familiile Holobuț și Părău de la Pensiunea Retezat, unde se va discuta despre rolul satului românesc, tradiţiile şi obiceiurile noastre naţionale,totul condimentat cu muzică şi poezie.
Proiectul naţional CARAVANA CULTURII se află la cea de-a IV – a ediţie şi cuprinde vizite în mai multe localităţi din ţară: Balş, Drobeta Turnu Severin, Timişoara, Târnăveni, Deva, Simeria, şi apoi trei zile de vis, în Lupeni şi la poale de Retezat.
„Pentru acest turneu literar-artistic, vrem să mulţumim anticipat tuturor celor care ne susţin şi sprijină cultura, de asemenea mulţumim celor care ne pun la dispoziţie lăcaşele de cultură şi nu în ultimul rând mulţumim creatorilor, interpreţilor, cantautorilor… mulţumim tuturor oamenilor cu idealuri frumoase. Mulţumim deasemenea de sprijinul acordat, de colaborare şi participare la acest proiect naţional tuturor partenerilor noştri, susţinătorilor şi sponsorilor. SUNTEM MÂNDRI CĂ SUNTEM ROMÂNI!”, a declarat coordonatorul proiectului naţional, poetul Marian Bărăscu.
Partenerii media ai CARAVANEI CULTURII sunt: ARIVA MEDIA; OFICIAL MEDIA.COM, VL1, EXCLUSIV MEDIA.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviște: Lucrări majore de modernizare la Școala „Tudor Vladimirescu”
Aurelian Cotinescu: Moștenirea lui Ionel Brătianu ne arată că reformele nu sunt niciodată ușoare, dar sunt indispensabile
Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara este prezentă la „Anuala Venețiană” prin expoziția „3D – Design, Dimension, Dialogue”