Astăzi, în satul Dobra a fost inaugurată o bază sportivă multifuncțională, investiție realizată prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, inițat de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Investiția are valoarea de 365.754,66 de lei, iar, din această sumă, 158.455,13 lei reprezintă valoarea finanțării acordate de Consiliul Județean Dâmbovița și 207.299,53 lei – contribuția financiară a Consiliului Local Dobra.
Deputat PSD Dâmbovița, Carmen Holban a fost prezentă la eveniment și a apreciat faptul că doar planurile și investițiile realizate în echipă au dat roade pentru județ și locuitorii acestuia.
”Orice proiect finalizat cu succes înseamnă un pas înainte pentru comunitățile dâmbovițene. Astăzi, la Dobra, am participat la inaugurarea a două investiții în comună realizate în parteneriat administrația locală – Consiliul Județean Dâmbovița. Mă bucură foarte mult faptul că se acordă aceeași atenție nevoilor celor mari, dar și celor mai mici și mai tineri locuitori din Dobra. Primul obiectiv inaugurat a fost drumul local dintre satele Dobra și Mărcești și, prin Programul Județean de Dezvoltare Locală, baza sportivă din satul Dobra. Felicitări președintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și primarului comunei Dobra, Nica Daniel, dar și echipelor acestora. Lucrurile se schimbă în bine în județul Dâmbovița și aceasta doar datorită lucrului în echipă!”, a precizat Carmen Holban pe pagina de social media.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Bă, Rogobete, și pe Isus l-ați răstignit, că nu s-a supus autorității voastre!
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a sesizat Parchetul pentru a bloca organizarea unei conferințe care vorbea de efectele adverse ale vaccinului Covid-19
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
SPIRITUALITATE
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Calităţile profesionale, inteligenţa şi talentul nu sunt cele mai importante lucruri la un om
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Terapia de substituție hormonală aprobată de FDA. ”După 20 de ani de frică și confuzie, știința învinge, în sfârșit”
Intervenție timpurie pentru reducerea mortalității și morbidității infantile
Un sistem medical mai bun se bazează pe încredere și colaborare
CBD pentru seniori: Beneficii și precauții
Este eficientă o consultație dermatologică online pentru acnee severă?
Menopauza: etape, simptome și metode naturale de susținere a organismului
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De ce merită să alegi toalete portabile pentru camping și rulotă
Lucrări în desfășurare la două investiții majore din Moreni, verificate de președintele CJD, Corneliu Ștefan
Centrala de la Paroșeni a fost repornită după finalizarea lucrărilor de remediere și verificare tehnică