Casa Ceaiului se găsește la intrarea pe Domeniul Regal Săvârșin, a fost construită în secolul al XIX-lea și este cea mai mare clădire din ansamblul numit „Satul Regal”, având 300 de metri pătrați. Lucrările de restaurare a Casei Ceaiului au început la 5 iulie 2021 și s-au încheiat la 1 mai 2022, când clădirea a fost inaugurată de Majestatea Sa Custodele Coroanei și de Alteța Sa Regală Principele Radu.


Casa Ceaiului a fost creată pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor domeniului. Ei vor putea servi cafea, ceai, răcoritoare, gustări și prăjituri. Sala Ceaiului va fi, totodată, un spațiu cultural și educațional, găzduind expoziții, lecții deschise, reuniuni și evenimente publice.
Proiectul de restaurare a fost condus de arhitectul Tudor Emilian Cordoș, de la Alba Iulia, și susținut de Fundația Colecția Regală, căreia Majestatea Sa Custodele Coroanei i-a încredințat spre folosire clădirea.
O parte a clădirii este consacrată unei ample bucătării pentru ceainărie și unor spații pentru personal. Lucrările de restaurare au fost realizate de o companie locală de meșteri constructori, cu sediul în satul Ilteu, din vecinătatea Săvârșinului, conduși de maistrul Cătălin Dascălu. Toate materialele originale care au putut fi recuperate au fost refolosite: bârne vechi de stejar, țigle manufacturate în Imperiul Austro-Ungar, podele de ceramică și de piatră, cărămizi.
În a doua jumătate a anului 2022, a fost creat un parteneriat între Fundația Colecția Regală și Vechiul Cazinou Arad. Acesta constă în dotarea, deschiderea la public, administrarea și operarea zi de zi a Casei Ceaiului, pentru a întregi ospitalitatea oferită vizitatorilor ce vor trece pragul domeniului în lunile de primăvară, vară și toamnă. Decorațiunea interioară a Casei Ceaiului a fost creată de Alexandra Avram, iar realizarea ei s-a încheiat la mijlocul lunii aprilie 2023. Odată cu deschiderea la public a Satului Regal și a parcul în ziua de 29 aprilie, Casa Ceaiului va sta la dispoziția publicului în fiecare săptămână în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Din punctul de vedere al turismului în zonă, funcționarea Casei Ceaiului este importantă. Toată lumea care trece pragul domeniului va dori să aibă o gustare, o prăjitură, o cafea sau un ceai. Mai mult decât atât, gustările oferite în ceainărie vor fi produse de laboratoare și brutării locale și toate vor respecta rețete tradiționale și vor folosi ingrediente bio.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026