Cea mai mare dovadă de iubire

Când rătăcită după ce a fugit din colivie, pică rănită în poteca ta, o iei și o oblojești, îi pansezi picioarele, îi legi bețișoare la aripi pentru a sta drepte.

Este normal pentru orice om să se manifeste în numele iubirii și al binelui. Ea vede și simte că nu mai este singură și își înfige adânc ghearele în umărul tău. Începe să vadă ce vezi tu, urmează poteca pe care mergi și așteaptă de fiecare dată să îi schimbi bandajele și să îi mângâi creștetul. Se simte în siguranță de fiecare dată când vulturii vor s-o înhațe. Este fericită când o lași să zboare din pom în pom. Se minunează când ajunge să planeze de pe o stâncă înaltă. Te știe acolo, tu ești cel care îi asigură zborul, iar lumea ta este și lumea ei.
Pasărea începe să se joace cu tine și tu adori când te pliciuiește cu aripa, vă alergați pe creste, ea te ciocăne în creștetul capului și te prefaci că nu te doare fiindcă știi că este dovada ei de iubire. Ochii îi strălucesc de atâta viață! Și tu aproape că nu te mai poți despărți de ea nicio secundă. Vrei ca și noaptea să îi simți puful pe umărul drept, dimineața vrei să te trezești cu lumina din ochii ei.
Dar vine o vreme când pasărea căzută în poteca ta, de-acum puternică, nu mai poate să se joace. Te întrebi de ce și nu găsești răspunsuri. Zilele trec și strălucirea din ochi îi dispare, zborul și-l oprește, umărul nu ți-l mai caută și-și înfige ghearele într-un colț în care se retrage din ce în ce mai des. Atunci îți dai seama că are nevoie de căutări, are nevoie să descopere cerul de după munții tăi, să simtă adierea de după stâncile în care ați trăit până atunci.
Chiar dacă tu știi că cerul nu este mai senin dincolo, chiar dacă tu știi că acolo viscolul o poate răpune și că păsările de pradă o pot ataca, nu uita că este o pasăre, iar viața ei este zborul. Rolul tău a luat sfârșit și dacă o iubești cu adevărat o eliberezi, căci ai gasit-o rănită dintr-o lipsă de libertate. Să o ții lângă tine i-ai zdrobi inima.
Poate că te doare când te gândești la viața ei scurtă printre pericole, însă nu uita că iubirea înseamnă libertate și libertatea ei este zborul.

Cristi Iordache

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media