Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, care se sărbătorește în data de 11 noiembrie 2020, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, se reunesc pentru a forma o super-formație ce va susține un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara.
O primă întâlnire a membrilor super-formației cu conducerea Universității Politehnica Timișoara și cu jurnaliștii a avut loc luni, 5 octombrie 2020, la Rectoratul UPT, ocazie cu care a fost prezentat proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT. În esență acesta presupune pregătirea și interpretarea pe scenă a 13 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației, plus o piesă nouă dedicată Centenarului UPT. Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban.
Formația de bază care va susține concertul e formată din: Mircea Baniciu – voce, chitară (Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock); Călin Pop – voce, chitară (Celelalte Cuvinte); Tiberiu Bako – bass (Cargo, Pro Musica); Teodor Pop – claviaturi (Jazzybit); Valentin Potra – baterie (Abra, Blazzaj, Impact, Arca). În perioada 2 – 9 octombrie 2020, membrii formației se află în Timișoara, pentru a realiza câteva repetiții împreună și pentru înregistrarea noii piese.
În cadrul întâlnirii non-formale cu conducerea UPT, membrii formației au depănat câteva amintiri din perioada studenției la Politehnica, iar în cadrul conferinței de presă a fost subliniată latura artistică pe care o au mulți dintre absolvenții instituției. Doar în domeniul muzical s-au afirmat mulți absolvenți ai Politehnicii, unii dintre aceștia dezvoltând cariere în străinătate, însă nu a fost posibilă cooptarea tuturor din cauza pandemiei de coronavirus. Dintre cei prezenți, unii au dezvoltat cariere și în domeniul ingineresc pe care l-au absolvit, alții s-au dedicat doar carierei muzicale.
Concertul e programat a se desfășura în Săptămâna Politehnicii, care se va sărbători în perioada 9 – 15 noiembrie 2020, dar, în funcție de situația epidemiologică, ar putea suferi modificări.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”
Deputat Carmen Holban a participat la Comitetul Executiv Național al Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD)
Bucuria colindelor a ajuns astăzi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița