Centru nou de recuperare neuromotorie pentru adulții cu dizabilități din Dâmbovița
La Priseaca a fost finalizat Centrul de servicii de recuperare neuromotorie „Iris”, destinat persoanelor adulte cu dizabilități din județul Dâmbovița.

Investiția, în valoare de aproximativ 4,9 milioane de lei, a fost finanțată integral prin PNRR. Clădirea a fost construită de la zero și dotată cu echipamente moderne de recuperare.
Centrul, aflat în subordinea DGASPC Dâmbovița, pune la dispoziția beneficiarilor o gamă largă de servicii: consultații de specialitate, proceduri de recuperare neuromotorie (magnetoterapie, electroterapie, ultrasunete, laserterapie, kinetoterapie, masaj), logopedie, consiliere psihologică și sprijin pentru integrare socială.
„Am finalizat lucrările la acest centru care vine în sprijinul persoanelor adulte cu dizabilități din județ. Este o clădire nouă, dotată cu aparatură modernă, unde beneficiarii pot primi servicii de recuperare adaptate nevoilor lor individuale. Este o investiție care aduce speranță și condiții mai bune pentru dâmbovițenii care au nevoie de îngrijire de specialitate“, a transmis Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița.



Abonează-te la știrile Oficial Media!
Primești cele mai noi știri direct pe email, zilnic.