Astăzi a avut loc o conferință de presă pe șantierul care vizează Centura municipiului Târgoviște, în zona pasajului de la Petru Cercel. Au fost prezenți primarul Daniel Cristian Stan, alături de viceprimarii Monica Ilie, Cătălin Rădulescu și Gabriel Boriga – city manager.
Pasajul integral reabilitat se va da spre folosință în acest an. Edilul a mai anunțat că și lucrările de la Complexul Comercial Mall și Carrefour se apropie de rezultate vizibile, dar și reînceperea unui nou șantier de lucru în Parcul Mitropoliei și Piața Revoluției.
”În acest moment se lucrează la piloni, se cămășuiește și se toarnă betonul pentru consolidarea pilonilor, urmând ca în etapa următoare să se monteze grinzile. Lucrările sunt în grafic aici. Acest pasaj va fi gata în acest an, ceea ce înseamnă că un sens va fi realizat până în luna august, apoi vom relua și sensul celălalt, cu mențiunea că nu se vor mai da jos grinzile, deci nu va mai fi aceeași muncă de acum.
În același timp se lucrează pe strada Magrini, la pasajul spre Aninoasa, în zona Laminorului, avem șantier deschis și pe drumul nou, strada care face legătura între Strada Gimnaziului și Șoseaua Mihai Bravu. Iată că proiectul de Centură al municipiului Târgoviște, de când am semnat cele cinci contracte de execuție, merge foarte bine, spre supărarea majoră a unora care nu vor să se întâmple absolut nimic în acest oraș.
Și pentru că tot mi-au interzis cei de la PNL să stau în preajma Șantierului de la Mall, în spatele nostru avem Mall-ul, se vede Carrefour-ul, care este aproape gata – au intrat pe zona de amenajări interioare, în Complexul Comercial Mall, care are un culoar de aproximativ 500 de metri liniari. Sunt convins că târgoviștenii îl vor aprecia.
Este o investiție privată, de peste 50 de milioane de euro, nu este o investiție a Primăriei Târgoviște, însă este foarte utilă pentru târgovișteni și dâmbovițeni.
Încep lucrările și la Parcul Mitropoliei, săptămâna aceasta și dupa 27 ianuarie vor începe lucrările de reabilitare și modernizare și la Piața Revoluției.
Vom semna și contractele de execuție și pentru scările de bloc care intră pe programul european de reabilitare termică, contractul de finanțare a fost semnat în urmă cu două săptămâni.” a explicat primarul Daniel Cristian Stan.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice