Astăzi a avut loc ceremonia de constituire a Consiliului Local Municipal Târgoviște, în cadrul căreia, consilierii locali și primarul municipiului Târgoviște au depus jurământul de credință.
”Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor municipiului Târgoviște. Așa să îmi ajute Dumnezeu!„
Sub această declarație solemnă și plină de însemnătate, 19 din cei 21 de consilieri locali municipali, au promis celor care i-au învestit cu încredere, că se vor dedica celei mai nobile cauze, aceea de a fi în slujba binelui. Cu siguranță pentru a nu rămâne doar o mărturie de credință, aleșii locali se vor strădui să ne demonstreze că sunt demni de aceste cuvinte în care l-au alăturat pe Dumnezeu.

La rândul său, primarul Daniel Cristian Stan, a transmis că se simte și mai responsabil odată cu reînvestirea sa în funcție, convins fiind, că lucrurile bune deja începute pentru municipiul Târgoviște trebuie să continue.
”Le mulțumesc târgoviștenilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și am convingerea că ne vom ridica cu toții la înălțimea așteptărilor. Sunt absolut convins că am lăsat deoparte tot ceea ce ne-a despărțit în timpul campaniei electorale și împreună vom reuși să oferim târgoviștenilor răspunsuri administrative la problemele pe care le au. Este pentru toți un moment de mare bucurie, dar în același timp și un moment de mare responsabilitate. Indiferent că discutăm de funcția de primar, de viceprimar sau de consilier local, reprezentăm vechea Cetate de Scaun a Valahiei și doar pentru acest motiv, misiunea noastră este una extrem de importantă. Va fi un mandat încununat de succes și împreună, cu bună credință, vom lucra exclusiv în interesul comunității târgoviștene, care așteaptă foarte mult de la noi. Cred că am și reușit să ridicăm ștacheta foarte sus. Le mulțumesc și foștilor noștri colegi din Consiliul Local pentru activitatea desfășurată. A fost un mandat fără probleme deosebite din punct de vedere administrativ și un mandat în care am reușit cu toții să dezbrăcăm haina politică și să purtăm haina administrativă, cea a interesului cetățeanului”, a declarat Daniel Cristian Stan.
Și președintele nou ales al Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, (președinte PSD Dâmbovița) a transmis un mesaj de susținere și colaborare permanentă cu aleșii locali:
”Mulțumesc fostului Consiliu Local al Municipiului Târgoviște pentru toate proiectele aprobate, desigur, în jurul primarului Daniel Cristian Stan care și-a dovedit capacitatea de dezvoltare a municipiului Târgoviște, nu numai în județul Dâmbovița, dar este apreciat și la nivel național. Este un moment festiv, dar în același timp de responsabilitate pentru cei care au depus jurământul. Vă urez sănătate, succes în tot ce veți face de acum înainte, și să aprobați proiecte majore pentru Târgoviște. Vă asigur că vă sunt alături pentru dezvoltarea comunității noastre.”
Noul Consiliu Local Municipal Târgoviște este format din:
- Rădulescu Cătălin – PSD
- Ilie Monica Cezarina – PSD
- Erich Agnes Terezia – PSD
- Istrate Gabriela – PSD
- Tudora Andrei-Eduard – PSD
- Gheorghe Ana Maria – PSD
- Răducanu Tudorică – PSD
- Sălișteanu Ioan Corneliu – PSD
- Boboacă Mihăescu Doina Nicoleta – PSD
- Cozma Constantin – PSD
- Cotinescu Ilie Aurelian – PNL
- Bercu Adrian Gheorghe – PNL
- Ștefan Loredana Mariana – PNL
- Tică Dan Alexandru – PNL
- Ilie Virgiliu – PNL
- Calomfirescu Marius – Alianța USR PLUS
- Mărgărit Dan Iulian – Alianța USR PLUS
- Bozieru Cosmin Petruț – PRO România
- Șăulean David – PMP
- Cei doi consilieri locali ai PSD, Alexandru Bugyi și Ioan Cucui, vor depune jurământul la următoarea ședință de Consiliu local.
- La eveniment au fost prezenți și vicepreședintele Senatului, senatorul Titus Corlățean, senatorul Ionuț Vulpescu, deputat Carmen Holban și vicar eparhial Ionuț Ghibanu.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice