Starea drumului spre lacul Cinciș și obligațiile Primăriei Teliucu Inferior
Începând cu data de 16.01.2018, sectorul de drum DJ 687D Teliucu Inferior – Cinciș Cerna – Toplița – Hășdău – Lunca Cernii de Jos – Lunca Cernii de Sus – lim. jud. Caraș Severin, km 3+350 – km 10+100 se află în administrarea comunei Teliucu Inferior.
Contractul de administrare a fost încheiat în baza Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr. 274/12.12.2017 la solicitarea Consiliului Local al comunei Teliucu Inferior în scopul realizării unor lucrări de investiții. Concret, este vorba despre lucrări de extindere a rețelei de apă potabilă.
Având în vedere starea avansată de degradare a sectorul de drum menționat, conducerea Consiliului Județean Hunedoara a solicitat în scris Primăriei Teliucu Inferior să execute lucrări de întreținere periodică pentru menținerea stării de viabilitate a sectorului de drum județean DJ 687D de la km 3+350 – km 10+100 (lungime totală de 6,750 km), astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.
De asemenea, având în vedere Acordul Consiliului Județean Hunedoara privind lucrările de amplasare a conductei de alimentare cu apă potabilă – sat Cerna, pe sectorul de drum menționat, Primăriei Teliucu Inferior i s-a solicitat să notifice constructorul ce execută aceste lucrări cu privire la aducerea la starea inițială de viabilitate a sectorului de drum afectat.

Reamintim că Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, menționează condițiile de exploatare a drumurilor la art. 40 alin. (1): „Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului. În perioadele în care pe sectoarele de drum se desfăşoară lucrări de întreţinere, reparaţii, modernizare, reabilitare sau consolidare, această responsabilitate revine executantului lucrării.”
Consiliul Județean Hunedoara susține realizarea proiectelor de dezvoltare locală, dovadă în acest sens fiind celeritatea cu care a răspuns administrațiilor locale care au făcut solicitări în acest sens însă, în același timp, solicită cu fermitate respectarea prevederilor din contractele de administrare temporară a sectoarelor de drumuri județene.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan