”Cuvintele care nu sunt urmate de fapte, nu valorează nimic” (ESOP)
La numai o zi distanță de celebrarea Zilei Naționale a Tineretului, eveniment pe care deputatul PSD, Claudia Gilia a dorit să-l marcheze printr-un mesaj public către generațiile de studenți pe care le-a format de-a lungul a 20 de ani (mai multe detalii AICI), iată că regăsim conducerea OFSD Dâmbovița din nou în mijlocul copiilor. Beneficiarii au fost elevii de la Școala Gimnazială Decindeni, din Comuna Dragomirești, care au ales să-și arate dragostea de lectură și pasiunea pentru teatru.

”Astăzi am răspuns prezent la invitația cadrelor didactice de la Școala Gimnazială Decindeni, din Comuna Dragomirești, de a participa la acțiunea de promovare a lecturii cu titlul „PRIETENII LECTURII”.
Într-o atmosferă plăcută, copiii ne-au prezentat lecturile lor favorite, au citit și au interpretat diverse roluri din piesele de teatru pe care le îndrăgesc. M-am bucurat enorm să văd pasiunea pe care acești copii o au, atunci când vorbesc despre plăcerea de a citi. Eforturile micuților au fost răsplătite cu diplome, cărți și dulciuri. Împreună cu mine la această activitate s-au aflat doamna deputat Oana Vlăducă și doamna consilier județean Ruxandra Mădălina Dragomir.
Organizația de Femei a PSD Dâmbovița susține și sprijină cu tărie orice inițiativă care are drept scop educația și formarea tinerilor.
Un gând bun și felicitări cadrelor didactice coordonatoare ale proiectului: Olteanu Sorina, Rinca Simona, Onete Adriana, Stanca Mihaela, Dragomir Alice, Ilie Irina, dar și domnului Dragomir Cristian, directorul Școlii Gimnaziale Decindeni si dnei bibliotecar, Călin Elisabeta.
Pentru implicarea deosebita în susținerea proiectelor de infrastructură școlară îi mulțumesc domnului primar Dragoș Vlădulescu, care și astăzi a fost alături de membrii comunității. Felicitări și Succes tuturor!” a declarat Claudia Gilia, deputat PSD, președinte OFSD Dâmbovița



EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului