Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Colocviul „Frontieră, frontiere”, cu participanți din cinci continente, este organizat colectivul de franceză al Facultății de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea de Vest din Timișoara

Un nou colocviu organizat de colectivul de franceză al Facultății de Litere, Istorie și Teologie de la Universitatea de Vest în parteneriat cu Institutul francez din Timișoara a adunat participanți de pe cinci continente sub tema Frontieră, frontiere.

Vineri 19 martie, în deschidere, au susținut conferințe profesorii universitari Jean-Marie Schaeffer și Astrid von Busekist de la Șoala de Înalte Studii în Științe Sociale și, respectiv, de la Științe Politice din Paris, două dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Franța.

Mâine conferințele în plen continuă cu prezentarea Simonei Modreanu de la Universitate Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Încheierea manifestării se face sub auspiciile Ambasadei Franței la București prin doamna Hélène Roos, consilier cultural și director al Institutelor franceze din România.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share