Comisia a lansat ieri, 1 septembrie, o consultare publică referitoare la o nouă strategie a UE privind drepturile copilului, care va oferi un cadru de politică pentru toate acțiunile și politicile UE actuale și viitoare privind drepturile copiilor care trăiesc în același loc.
Strategia va aborda, de asemenea, provocările existente sau noi în ceea ce privește drepturile copilului, pe care programul actual, care datează din 2011, nu le cuprinde, cum ar fi riscurile asociate utilizării noilor tehnologii și inteligenței artificiale.
Dubravka Šuica, vicepreședintă pentru democrație și demografie, a declarat: „Copiii au nevoie de protecția și de sprijinul nostru pentru a-și dezvolta întregul potențial, inclusiv în situații de urgență, după cum o demonstrează actuala pandemie.
Prin noua noastră strategie cuprinzătoare a UE privind drepturile copilului, dorim să ne asigurăm că toți copiii din UE au aceleași drepturi de a primi protecție și acces la servicii, indiferent de originea sau de statutul lor social. De asemenea, prin acțiunea noastră externă, dorim să consolidăm sprijinul și protejarea copiilor din întreaga lume. Consultarea publică pe care o lansăm astăzi va fi un element central în elaborarea strategiei și va determina succesul acesteia”.

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat:
„Toți copiii au același drept la sănătate, educație, viață de familie, joacă și agrement; toți copiii au același drept la un nivel de viață îndestulător și la protecție împotriva abuzurilor și a prejudiciilor. Cu toate acestea, în practică nu toți copiii beneficiază de aceleași drepturi. Noua noastră strategie este menită să ofere o abordare coerentă și cuprinzătoare pentru ca drepturile copiilor să se aplice în mod egal în întreaga UE.
Pentru a ne asigura că strategia noastră este adecvată scopului său, colaborăm îndeaproape cu organizațiile pentru drepturile copilului, astfel încât vocile și opiniile copiilor să devină parte integrantă a pregătirii acestui proiect important. Pentru a reuși, trebuie să cunoaștem și punctul de vedere al publicului larg, motiv pentru care îi încurajăm pe toți cetățenii să se exprime”.
Consultarea publică va fi deschisă până la 1 decembrie 2020.
Persoane de contact pentru presă: Christian Wigand – Tel.: +32 229 62253, Katarzyna Kolanko – Tel.: +32 229 6 34 44, Alice Hobbs – Tel: +32 229 808 29
REDACTAT:
Vlăduţ ANDREESCU, manager EDIC Târgovişte

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului