Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, continuă seria de expuneri lunare, sub genericul Comori în obiectiv, cu prezentarea unor artefacte din categoria podoabelor și cea a accesoriilor vestimentare.
Noua propunere are la bază piesele de inventar funerar descoperite în cimitirul bisericii Sfânta Vineri, campania 2018. Obiecte precum cercei, paiete, ornamente de tipul coroniței, ace pentru prinderea voalului etc., grupate pe categorii și etalate într-un mod inedit, ilustrează un exemplu de înfrumusețare a unei jupânese de la Curtea domnească din Târgoviște, din perioada secolelor XVI-XVII.
Plecând de la realitatea surprinsă în timpul săpăturii arheologice, am realizat o posibilă variantă de reconstituire a dispunerii podoabelor ce țineau de acoperământul capului. Secvențe din timpul cercetărilor, imagini cu artefacte surprinse în context arheologic, detalii ale unor obiecte spectaculoase, filmări tridimensionale ale acestora, se vor regăsi într-o proiecție care completează informația expoziției.

Perioada expunerii: 16 martie – 16 aprilie 2021.
Considerații generale:
În urma cercetării artefactelor, au fost evidențiate următoarele grupuri de bază, determinate de tipul descoperirilor: podoabe pentru cap și pentru acoperământul capului (cercei, ace destinate fixării sau decorării, diverse obiecte ornamentale de tipul coronițelor), accesorii vestimentare (nasturi, copci), podoabe pentru mâini (inele cu piatră).
Este cert faptul că valoarea veșmintelor nu se rezuma doar la materialele scumpe ci și la podoabele care le înfrumusețau. Piese de îmbrăcăminte, cunoscute la curțile domnești și boierești, s-au transmis și altor categorii, însă în materiale mai puțin luxoase și cu ornamente mai simple. Un element caracteristic al costumului de curte românesc din secolele XV-XVII, cunoscut în detaliu din surse iconografice, era învelitoarea capului, care la femeile măritate, doamne sau boieroaice, cuprindea un văl de pânză (maramă) prins de bonetă în ace cu terminații laborioase.
Indiferent de tipul lor, agrafele veneau să completeze decorul la nivelul capului. De dimensiuni variate, se compuneau dintr-o tijă ascuțită la o extremitate și la cealaltă prevăzută cu diferite elemente ornamentale.

În categoria podoabelor pentru cap, cerceii sunt cei care, prin varietate, prin folosința lor continuă, ocupă un loc aparte. Între tipurile descoperite, atrag atenția cerceii în formă de rozetă, cu pietre semiprețioase, pe una din fețe de culoare verde, și grena pe cealaltă. Existența unui șnur din material textil, surprins, la momentul descoperirii,la unul din cercei, ne determină să ne gândim și la posibilitatea utilizării acestei piese ca parte a unei garnituri de podoabe.
Printre podoabele descoperite se regăsesc și obiecte legate direct de aspectul vestimentației, precum nasturii și copcile. Accesoriile vestimentare au fost descoperite în asociere cu obiecte de tipul cerceilor, inelelor, acelor de văl, monedelor, fragmentelor de țesătură, firelor de aur sau argint, recipiente din sticlă, sigilii comerciale etc.

Din categoria podoabelor pentru mâini, inelele sunt numeroase, raportate la dimensiunea zonei cercetate, iar tipologic, destul de variate. Aspectul inelului variază, evident, în funcție de rolul pe care acesta l-a avut în timp, de la obiect de podoabă, la însemn de distincție socială sau obiect cu conotații religioase.
Locul și anul descoperirii: Biserica „Sf. Vineri”, Curtea Domnească-Târgovişte, Campania 2018
Încadrarea cronologică a inventarului funerar: secolele XVI-XVII.
Expoziţia poate fi vizitată la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.
Biroul Relații Publice al Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice