Proiectele de infrastructură rutieră sau feroviară, o serie de modernizări care presupun reforme digitale sau proiectele turistice sunt pentru companiile franceze printre domeniile de interes din cadrul programelor finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență.
Delegația oamenilor de afaceri francezi reprezentați de cel mai mare patronat din Franța, Mouvement des Entreprises de France, precum și membri ai Ambasadei Republice Franceze la București s-au întâlnit cu reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, la sediul MIPE. Reuniunea a avut loc în marja vizitei oficiale a Misiunii economice franceze în România, din perioada 1- 3 februarie 2022.

Oficialii MIPE au prezentat eforturile pentru redresarea economică în contextul evoluției pandemiei generate de COVID-19, prioritățile proiectelor vizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, precum și detalii privind termenele de implementare a acestora. Obiectivul reuniunii a fost cel de a permite o interacțiune directă, o sesiune de întrebări-răspunsuri și un schimb interactiv de idei privind proiectele, permisivitatea legislativă, precum și provocările pe care reprezentanții mediului de afaceri din Franța le pot întâmpina în perioada implementării reformelor și a investițiilor prin PNRR. Partea franceză s-a arătat interesată în mod particular de infrastructura rutieră și feroviară, inclusiv în ceea ce privește proiectele de digitalizare a semnalizării în cele două segmente ale transporturilor. Proiectele privind dezvoltarea capacităților de producție a energiei și digitalizarea cărților de identitate și a mobilității urbane au fost alte teme propuse de partea franceză pentru colaborările viitoare. Investitorii din Franța au mai cerut detalii despre proiectele din turism finanțate prin PNRR și despre legislația privind achizițiile publice. La întrebările formulate de către oamenii de afaceri francezi, oficialii MIPE au dat explicații ample pe toate tematicile privind proiectele din PNRR, ambele părți manifestându-și deschiderea pentru colaborare și impulsionarea companiilor franceze de a participa la viitoarele investiții.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului