
Specialişti din mediul academic și arhivistic se vor întâlni pentru prima data la Palatul Brâncovenesc de la Potlogi, județul Dâmbovița pentru a participa la prima ediţie a Conferinței „Moștenirea Culturală a Epocii Brâncovenești ”, care se va desfășura sâmbătă, 12 Noiembrie 2016. Ediţia aceasta are o tematica specifică specială: evenimentul este dedicat Mitropolitului Antim Ivireanul, ierarh martir și însemnat cărturar, de la trecerea căruia la cele sfinte se săvârșesc anul acesta, 300 de ani.
Prin acestă conferință organizată de Asociația culturală de tineret, dâmbovițeană, DAR DEVELOPMENT în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Facultatea de Istorie a Universității București, Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște și Primăria Comunei Potlogi, ne propunem să valorificăm din ipostaze multidisciplinare documentele păstrate din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu și a vrednicului său mitropolit.
Asociația DAR DEVELOPMENT, continuă tradiția simpozioanelor anuale interdisciplinare de la Potlogi, într-un nou cadru, Ansamblul Brâncovenesc, fiind complet restaurat și redat circuitului cultural și turistic în Noiembrie, 2015.
În cele două sesiuni de comunicări „Contribuția culturală a Mitropolitului Antim Ivireanul” și Mărturii documentare referitoare la Marele Voievod Constantin Brâncoveanu, vom explora informațiile ajunse la noi prin aceste neprețuite documente din diverse puncte de vedere din care menționăm numai câteva: heraldic, genealogic cu referire la marile familii boierești, economic, juridic și teologic. Urmărind documentele emise de cancelaria domnească sau de cea a Mitropolitului Antim, vom afla mai multe despre modul în care se face referire la acesteă perioadă în cronici maghiare și săsești, în înscrisuri otomane sau arabe.
Pe lângă parteneri, printre vorbitori și invitați se vor afla reprezentanți ai următoarelor instituții: Patriarhia Română, Biblioteca Sfântului Sinod, Ministerul Culturii, Institutul de Studii Sud Est Europene al Academiei Române, Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, Institutul de Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Universitatea Valahia din Târgoviște, Biblioteca Județeană Dâmbovița I.H. Rădulescu.
Completând această abordare erudită, invitații se vor apropia și mai mult de Epoca Brâncovenească prin concertul de muzică veche susținut de formația ”Trei Parale” și prin vernisajele a două expoziții de artă în care epoca medievală este sursă de inspirație pentru artiștii plastici contemporani: ”Steaguri Medievale Imaginare la Palatul Brâncovenesc”, expoziție de artă plastică și decorativă de grup, coordonată și curatoriată de conf. univ. dr Daniela Frumuseanu de la Universitarea Națională de Arte București și Icoana bizantină contemporană la Palatul Brâncovenesc, care prezintă ipostaze iconografice ale artei bizantine in viziunea artistului Laurentiu Dimiscă. Expozițiile vor rămâne la Palat până la jumătatea lui decembrie, 2016.
Manifestarea nu ar fi fost posibilă fără suportul sponsorului principal Fundația ALEXANDRION, organizatorul importantului eveniment anual, Gala Premiilor Brâncoveanu.
Rezultatele evenimentului, care se arată de interes atât pentru specialiști, dar și instituții dar și pentru autorități locale și județene datorită abordării sale complexe, vor fi comunicate publicului printr-o apariție editorială în cadrul Editurii DAR DEVELOPMENT, care va reuni materialele rezultate din preocuparea comună pentru Epoca Brâncovenească.
Intrarea la eveniment se face numai pe bază de invitației.
Persoana de contact:
Alexandra Brutaru
0724200094
alexandra.brutaru@dardevelopment.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului