În cadrul ședinței CLM Târgoviște, din data de 28.06.2023, a fost repus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Târgoviște în domeniul public al Consiliului Județean Dâmbovița a unui teren-groapă de gunoi, cu o suprafață de 100.000 m2, aflat la ieșirea din Târgoviște, spre Aninoasa. Este a doua oară când se încearcă renunțarea la terenul de 10 ha, în favoarea CJ Dâmbovița, după ce acesta a mai fost pus pe ordinea de zi și în ședința din mai 2023.
Consilierii PSD, alături de cei doi consilieri USR, au făcut din nou coaliție și au votat “pentru” a oferi gratuit acest teren Consiliului Județean. Consilierii municipali PNL, Pro România și PMP s-au opus și au votat împotriva acestui proiect, care nu a trecut nici a doua oară.
Care este motivația din spatele votului? Târgoviștenii trebuie să știe că terenul aparține domeniului public al municipiului Târgoviște, iar între Primăria Târgoviște și CJ Dâmbovița există un contract de comodat pentru acest teren, semnat în 2014, pe o durată de 12 ani. Contractul expiră în 2026, iar conducerea Primăriei Târgoviște vrea să renunțe la 100.000 m2 de teren și să-l dea Consiliului Județean.
De ce renunță Primăria Târgoviște la un teren de 100.000 m2? Consilierii liberali au cerut explicații, iar răspunsul primit a fost: “pentru ca gunoiul să nu se întoarcă la Primăria Târgoviște”. Explicația frizează ridicolul! În primul rând, executivul primăriei nu a oferit argumente convingătoare pentru ca Târgoviștea să cedeze cele 10 ha! În al doilea rând, conform contractului de comodat, Consiliul Județean Dâmbovița are obligația ca la finalul perioadei să lase terenul într-o stare corespunzătoare. Nu în ultimul rând, târgoviștenilor trebuie să li se facă cunoscute intențiile CJ Dâmbovița privind acel teren.
Din aceste considerente, consilierii locali PNL s-au opus proiectului, considerăm că votul nostru este justificat și că târgoviștenii trebuie să fie informați.
Este a doua oară când consilierii PSD-USR coalizează pentru ca Târgoviștea să piardă un teren. În luna martie, consilierii municipali PSD și USR au încheiat o “afacere” păguboasă pentru municipiul Târgoviște, prin concesionarea a 16,3 ha de teren, ce aparține domeniului public al municipiului Târgoviște, către Donalam S.R.L, mișcare prin care Târgoviștea pierde 10 milioane de euro, dar și cel mai important teren al municipiului.
De această dată, prin opoziția consilierilor PNL,Pro România și PMP, terenul a rămas în domeniul public al municipiului.
BIROUL DE PRESĂ AL PNL TÂRGOVIȘTE

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista