Două persoane, de cetăţenie irlandeză, respectiv britanică, bănuiţi de infracţiuni de înşelăciune, comise pe teritoriul României, au fost reţinuţi în Argentina şi extrădaţi către România.
La data de 16 ianuarie a.c., doi cetățeni, urmăriți internațional, pe numele cărora existu mandate de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi tentativă de înşelaciune, au fost extrădați de autoritățile argentiniene şi escortați de ofițeri din cadrul I.G.P.R., în România. Cei doi au fost predaţi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa.
Cei in cauză fac parte dintr -o grupare infracțională, care ar fi indus în eroare mai multe societăţi comerciale şi persoane fizice, prin negocierea unor lucrări de asfaltare. Astfel, folosindu-se de un fim de prezentare pe un site online și – au atribuit, în mod fraudulos, realizarea unor lucrări de aceeaşi calitate şi au făcut oferte sub nivelul pieţii.
În fapt, ei închiriau utilaje, realizau doar lucrări de suprafaţă, apoi abandonau echipamentele şi după ce primeau sumele de bani, dispăreau.
Cei doi au fost dați în urmărire la nivel internaţional, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală INTERPOL, la data de 8 august 2014, în baza mandatelor de arestare preventivă emise de către Tribunalul Dâmboviţa.
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sistem de semaforizare modernizat la Târgoviște printr-o investiție de peste 20 de milioane de lei
Un fost punct termic, transformat într-un centru pentru persoanele cu dizabilități, la Târgoviște
Primăria Târgoviște face primul pas pentru realizarea unei centrale fotovoltaice