Copiii – o minge frumoasă într-un război fără noimă

De aseară curg urările de tot felul pentru copii. În același timp, pe câmpul de luptă numit politică, totul se învârte într-un fel sau altul tot în jurul lor, al copiilor.

Dar ce sunt copiii? Ce reprezintă ei pentru noi? (Văd sprâncene ridicate…)

Da! Este o întrebare serioasă, pertinentă. V-ați pus-o vreodată? Până astăzi nici eu. Dar astăzi m-am trezit cu ea gând și mi-am dat seama că pentru noi adulții, copilul este o minge.

Da, da!

Copilul este acea minge frumoasă după care aleargă toți adulții să o prindă. Când o prind se bucură, țopăie de bucurie, apoi își dau seama cât este de fragilă, săltăreață, alunecoasă, de câtă grijă trebuie să ai de ea și încep să privească în jur să vadă cui ar putea să o plaseze.

Vă încruntați…Nu sunteți de acord…Vă demonstrez…

A fost un întreg război pe cât să stea o mămică acasă cu pruncuțul pentru a-l crește. A fost un an…nu a fost de ajuns. Au dat doi ani…Merge! Au dat mamei 600 de lei …puțin… Pampersul costă mai mult….așa că s-a plusat la 80 % din salariu timp de doi ani… Merge…. Și vine cineva și spune că dacă te întorci la job înainte de a trece cei doi ani mai primești 600 de lei în plus la salariu.

Și ghici!!! Parcă banii sunt mai tentanți decât mingea. Și a început căutarea…Unde si cui îi aruncăm mingea? Dacă avem noroc la bunici, dacă nu la o creșă.

Ce să vezi? Nu sunt creșe. Nu-i nimic! Inființăm creșe…Nu contează unde, cu ce personal… Părinții dau 150 de lei la creșă, dar tot rămân cu bani în plus la bugetul familiei pentru termopane sau rate la bancă. Și din dragostea aceea nemărginită, din dorința de a sta cât mai mult cu copilul abia venit pe lume, s-a cam ales praful.  Tentația banului, salariile mici, sunt motive pentru care tot mai multe mămici optează pentru întoarcerea la serviciu înainte de trecerea celor doi ani pentru îngrijirea copiilor.  Poate ar fi bine să se mai gândească.

Sigur că atât creșele, cât și unitățile de învățământ antepreșcolar sunt bune și își fac, în general, treaba, dar nicio îngrijitoare și niciun educator-puericultor, oricât de buni ar fi nu vor putea suplini o mamă.

Odată intrat în sistemul educațional începe altă joacă, de fapt o ceartă în numele mingii: părinți nemulțumiți contra instituție. Instituția nu are spații adecvate, nu are personal calificat, nu știe ce să facă…abia A apărut un curriculum. Educatorii-puericultori pășesc pe un teren necunoscut, dar nu este timp pentru studiu și pregătire. Totul se învață din mers.

Și acum intră în scenă politicul. Dreapta, stânga, centrul….încep să arunce cu proiecte, legi, experimente în mingea care are deja probleme emoționale pentru că singurul lucru pe care l-a învățat a fost să facă ce vrea, să primească din când în când iubire…să fie jucăria pe care o doresc toți dar când o au nu știu ce să facă cu ea.

E timpul să ne oprim, să luăm mingea în brațe, să devenim responsabili pentru ea și pentru ce facem cu ea.

Această minge frumoasă este mult mai puternică decât am crede noi. Este capabilă de mult mai multe decât am crede noi.

Tot ce trebuie să facem este să avem încredere în ea, să o respectăm, să o lăsăm să experimenteze, să greșească, adică să învețe.