𝐃𝐞𝐳𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫, 𝐨𝐫𝐚𝐬̦𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐞𝐧𝐞 se află 𝐩𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐥𝐨𝐜, a precizat Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, la ședința din 6 ianuarie, unde au fost aprobate alocările bugetare pentru localitățile dâmbovițene pe anul în curs.
Am ținut cont de prioritățile comunităților locale, nu de culoarea politică a primarului! Am avut în vedere susţinerea tuturor programelor de dezvoltare locală, a nevoilor primăriilor dâmbovițene de a asigura derularea proiectelor cu fonduri europene demarate, dar și sprijinirea investițiilor în infrastructura locală care necesită cofinanţare locală.
𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐢𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐚̂𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭. Încă de la începutul mandatului, eu și colegii din conducerea Consiliului Județean Dâmbovița ne-am asumat dezvoltarea unitară a comunităților locale și susținerea proiectelor primarilor dâmbovițeni. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐩𝐫𝐨𝐦𝐢𝐬𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐨𝐧𝐨𝐫𝐚̆𝐦!”, a mai spus liderul PSD.
Toate aceste investiții locale vin în completarea proiectelor mari pe care Consiliul Județean Dâmbovița le are în județ:
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista