Astăzi, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, alături de prim-vicepreședintele PSD Dâmbovița, senatorul Titus Corlățean, secretarul executiv al organizației, Cristian Daniel Stan, deputații Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa, Marian Țachianu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, și prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a făcut o retrospectivă politică a anului care se apropie de final.
Declarații pe larg:
„PSD a început anul cu alegeri în organizațiile locale de la care dâmbovițenii își doreau un suflu nou, iar la acest moment avem organizații complete și președinți de organizații în toate localitățile județului Dâmbovița. Totodată, am avut întâlniri cu toți colegii noștri din județ, pentru a ne asigura că obiectivele politice coincid cu nevoile dâmbovițenilor.
Totodată, din punctul de vedere al muncii administrative, sunt vizibile rezultatele echipelor PSD, la fel cum este vizibilă și calitatea oamenilor pe care îi susținem în continuare sau pe care îi vom propune pentru alegerile de anul viitor.
2024 va fi un an în care vom avea alegeri europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale! Le vom câștiga pe toate!
Obiectivul nostru este mai mult decât realizabil! În urma sondajelor de opinie, în nicio localitate din județul nostru, PSD Dâmbovița nu are un scor mai mic de 50% la nivelul de încredere politică.

De asemenea, vreau să le mulțumesc colegilor mei parlamentari – senatorului Titus Corlățean, deputaților Carmen Holban, Ioan Vulpescu, Radu Popa și Marian Țachianu pentru amendamentul depus la bugetul de stat, datorită căruia județului Dâmbovița îi vor fi alocate 3,5 milioane de lei. Cu această sumă, la care se va adăuga contribuția Consiliului Județean Dâmbovița de 3,5 milioane de lei, vom achiziționa un aparat RMN și un mamograf, echipamente esențiale Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște și sănătății dâmbovițenilor.
Nu în ultimul rând, le mulțumesc DÂMBOVIȚENILOR, alături de care, în ultimii 3 ani, am făcut cea mai bună ECHIPĂ pe care a avut-o acest județ!
Sărbători liniștite tuturor!”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice