24/10/2020

Corneliu Ștefan, PSD: Locul social-democraților este printre oameni

Campania electorală a început de ieri, 28 august 2020, iar candidații pentru alegerile locale din toamnă vor merge zilnic în teritoriu, la întâlnirile cu cetățenii. Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan și candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, s-a aflat astăzi în mai multe comune din județul Dâmbovița, pentru a le afla nevoile celor de acolo și a veni cu soluții.
Alături de deputat Carmen Holban și de vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, dar și de întreagă echipă de campanie, Corneliu Ștefan susține că va fi mereu aproape de oameni. Zonele vizitate astăzi au fost, Găești, Șelaru, Cobia, Gura Foii, Hulubești și Valea Mare.
A fost o zi plină pentru mine și pentru reprezentanții #PSD #DÂMBOVIŢA, petrecută acolo unde este locul social-democraților: între oameni și întotdeauna alături de ei.
Sunt orașe și comune unde este nevoie de primari PSD pentru a schimba viața oamenilor, iar în cele unde deja sunt echipe ale #PSD #DÂMBOVIŢA la conducerea localităților, se vede un pas înainte spre o comună europeană.
Le sunt alături tuturor candidaților PSD și le promit atât lor, cât și oamenilor cu care astăzi am stat de vorbă că, după 27 septembrie, le voi fi alături din funcția de președinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. #ÎmpreunăpentruDâmbovița” a transmis deputatul Corneliu Ștefan.
Material realizat la comanda PSD Dambovita; CMF: 21200019
Distribuie acest articol Oficial Media
Share