
Declaratiile populiste cu impact electoral, pot influenta urmarirea penala si independenta procurorului in dosarul Lukoil.
CSM s-a sesizat în privinţa declaraţiilor premierului Victor Ponta legate de dosarul Lukoil şi de sechestrul pus asupra unor bunuri ale companiei şi va hotărî, în şedinţa de joi, dacă va cere Inspecţiei Judiciare referitor la o eventuală afectare a independenţei procurorului de caz.
„Având în vedere solicitările unor reprezentanţi ai mass media cu privire la poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice ale Premierului României din data de 6 octombrie 2014, Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media este abilitat să aducă la cunoştinţa publicului faptul că aceste aspecte vor fi puse în discuţie în şedinţa Plenului CSM din data de 9 octombrie 2014, urmând a se lua o hotărâre cu privire la necesitatea sesizării Inspecţiei Judiciare asupra unei eventuale atingeri adusă independenţei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în efectuarea urmăririi penale în dosarul Lukoil”, informează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), într-un comunicat de marţi.
călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei