Cu Dumnezeu înainte, victoria este a noastră!

”OFIȚERI  ȘI SOLDAȚI AI ARMATEI ROMÂNE, DIN CEST MOMENT AL LUAT COMANDA ȘI CER IMPETUOS DE LA TOȚI, D ELA GENERAL PÂNĂLA ULTIMUL SOLDAT, ÎN PRIMUL RÂND APĂRAREA CU VIAȚA A SFÂNTULUI PĂMÂNT AL ȚĂRII NOASTRE, APĂRAREA VETREI STRĂMOȘEȘTI,A OGORULUI ȘI CINSTEI  NUMELUI DE ROMÂN”  –   Comandantul Armatei 1 de operațiuni, general I. Dragalina, Ordin de Zi nr. 35 din 11 octombrie 1916.

Generalul Ioan Dragalina (uneori ortografiat Ion Dragalina) era descendentul unei vechi familii de grăniceri din Banat, absolvent al școlii de cadeți din Timișoara și al Academiei Militare de la Viena (1884). În anul 1887 Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița și s-a stabilit în România, unde a fost încadrat în armată cu gradul de sublocotenent. Acesta a avansat treptat pe scara ierarhică, devenind, în perioada 1908-1911, comandantul Școlii Militare de Infanterie din București, ale cărei tradiții educaționale și de luptă sunt continuate, și astăzi, de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului științific al școlii, dar și al învățământul militar românesc, Ioan Dragalina a fost decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a de către Regele Carol I.

Nu am căutat să mă abat cu nimic de la calea binelui şi a dreptăţii… niciodată nu am avut altceva în vedere decât îndeplinirea cinstită a datoriei”

  “Subsemnatul, în deplină cunoştinţă a faptelor mele, sănătos la corp, la minte, am hotărât pentru cazul neprevăzut să dispun următoarele: în caz de moarte las tot ce-mi aparţine soţiei mele, Elena Dragalina, născută în Slujnica şi care cu credinţă, cu dragoste şi statornicie m-a secondat. Băieţilor, iubiţilor mei fii, Corneliu şi Virgiliu pe lângă binecuvântarea mea, le las biblioteca şi armele mele şi îi rog să se mulţumească cu atât, căci nu a fost dat ca în toată munca ce am desfăşurat-o să agonisesc mai mult. În schimb, îi rog să fie în ajutorul mamei lor şi surorilor lor. Le las un nume cinstit şi nepătat, căci toată viaţa mea am jertfit-o pentru a-mi îndeplini serviciul conştiincios şi pe cât omeneşte posibil mi-a fost. Nu am căutat să mă abat cu nimic de la calea binelui  şi dreptăţii. Niciodată nu am avut altceva în vedere, decât îndeplinirea cinstită a datoriei. Sărac am intrat în armată şi sărac părăsesc această lume. Doresc din toată inima ca şi ei să urmeze calea pe care am mers şi să nu se abată niciodată de la datorie şi cinstea să le fie mai presus de toate. Astfel doresc să fie şi ei. În schimb, îl rog pe bunul Dumnezeu să le dea putere, să fie aşa şi binecuvântarea mei îi va însoţi pretutindeni. Iubitelor mele fete: Aurora, Cornelia, Elena şi Viorica nu am ce să le las, decât iubirea mea şi binecuvântarea părintească. Doresc ca toţi copiii mei să iubească  şi să venereze, să asculte pe mama lor până la adânci bătâneţe şi să se iubească între ei, să se ajute reciproc, să fie cuminţi şi să nu uite nici pe tatăl lor, care, din Ceruri se va ruga pentru fericirea lor”, scria în testamentul său, generalul Ioan Dragalina.

Conform datelor istorice, consemnate în arhivele militare, în dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916, generalul Ioan Dragalina a plecat din Craiova, unde se afla Punctul de comandă al Armatei I Române, spre Bumbeşti, în Defileul Jiului, pentru a fi cât mai aproape de unităţile care duceau greul luptelor. La Bumbeşti a vorbit ostaşilor unor unităţi despre situaţia, despre obiectivele urmărite de inamic, despre necesitatea ducerii luptei pentru alungarea cotropitorilor şi apărarea gliei străbune. Pentru a organiza în amănunţime cooperarea între unităţi şi sprijinul eficace al artileriei afectate acestor unităţi de infanterie, generalul şi-a continuat drumul până dincolo de Defileul Jiului, însoţit de doi ofiţeri din Statul major al Armatei pe care o comanda – colonelul Toma Dumitrescu şi maiorul Constantin Militiade. Ajuns la Mânăstirea Lainici, pe baza analizei făcute de ofiţerii din zonă, a dat ultimele indicaţii privind organizarea apărării defileului. În acel moment, unul dintre ofiţeri i-a raportat că Cercetarea noastră a identificat elemente inamice care reuşiseră să intercepteze comunicaţia principală, la sud de Lainici. Pentru a nu rămâne izolat de grosul trupelor Armatei, aflate în Oltenia, generalul Ioan Dragalina a hotărât să se reîntoarcă la Bumbeşti străpungând barajul de foc inamic. Dând dovadă de curaj, s-a strecurat printre exploziile artileriei inamicului, căutând să iasă din ambuscada creată de duşman. Ajuns la Lainici pe comunicaţia amintită, câteva mitraliere au deschis focul prin surprindere, un glonţ înfigându-se în braţul generalului Ioan Dragalina. Pansat în grabă la un post de prim-ajutor de la Gura Sadului, rănitul a fost apoi evacuat la Spitalul Militar din Tg. Jiu, apoi la cel din Craiova. Preocupat de soarta trupelor Armatei I Române şi de evoluţia acţiunilor militare din nordul Olteniei, el a cerut continuu şefului său de Stat Major să-l ţină la curent cu situaţia frontului. La insistenţele medicilor, care căutau să-l convingă că e mult mai bine să stea liniştit, pentru a se însănătoşi cât mai repede, generalul Ioan Dragalina a răspuns scurt şi hotărât: ”Domnilor, viaţa ţării e mai scumpă ca a mea”. Văzând că este tot mai mult ţintuit pe patul de suferinţă, sortit unei crunte inactivităţi, în una din zile l-a întrebat pe doctorul Poenaru, şeful secţiei în care se găsea internat: “Ia spune, doctore, cum aş putea fi vindecat mai repede, pentru a mă întoarce la luptă, păstrându-mi braţul sau tăindu-mi-l?”. Surprins de întrebarea pusă, medicul i-a răspuns fără nici un ocol: “Prin amputarea braţului, domnule general, vindecarea ar fi mai grabnică”. Fără nici o ezitare, generalul Ioan Dragalina şi-a dat asentimentul. “Ei, bine, doctore, taie-l! O să-mi ajungă şi un braţ”. Situaţia medicală a generalului s-a înrăutăţit brusc, în ciuda eforturilor făcute de medicii spitalului. Septicemia l-a doborât pe bravul Comandant al Armatei I Române, care a încetat din viaţă în ziua de 24 octombrie 1916, la ora 22.00.

La slujba de înmormantare de la Biserica Albă din Bucureşti au participat Regele Ferdinand, Principele Carol, I.C. Brătianu, Take Ionescu şi alte figuri emblematice ale istoriei naţionale, generalul fiind înhumat apoi, în cimitirul Bellu. Istoricul Nicolae Iorga scria despre marele patriot român, decedat mult prea devreme că: „Mâine, când Banatul lui părintesc va fi carne din trupul României biruitoare (n.r. generalul era născut la Caransebeş) va flutura steagul sub care şi-a vărsat sângele, vor ridica pe locul unde el a fost dăruit neamului statuie de bronz, întru pomenirea curatei figuri de erou”. Iar după zece ani, în 1927, în Defileul Jiului, Societatea Mormintelor Eroilor din Craiova i-au ridicat o cruce şi un bust, ca un semn de veşnică amintire şi ca un îndemn pentru viitor, că orice român trebuie să-şi jertfească viaţa pentru NEAM şi ŢARĂ.

Realizarea ”Pantheonului din Pasul Vâlcan” se înscrie într-un curs care a început imediat după încheierea primului război mondial, acela al preocupării autotităților civile și militare,  acomunităților de a aduce prinosul de recunoștință celor care au luptat, prin jertfa supremă, în confruntările militare 1916-1919, la sfârșitul cărora se naște ROMÂNIA MARE. Pe platoul aflat la 1621 m altitudine   există  un ansamblu monumental, având la mijloc CRUCEA RĂSTIGNIRII LUI ISUS CRISTOS  care este flancată în dreapta și stânga de busturile a opt personalități  care au participat  direct la luptele din VALEA JIULUI  sau au fost implicate în evenimentele din anii războiului de reîntregire a României: generalii  Dumitru Cocorăscu și Ion Culcer, Regele Ferdinand I, Regina Maria, locotenent Gheorghe Tătărăscu, sublocotenent Ecaterina Teodoroiu, generalul Ioan Dragalina și sublocotenentul Emil Popovici. Toate busturile sunt realizate la inițiativa filantropului VĂII JIULUI Emil Părău, de sculptorul prof. Teodosie Cuciuc  și au fost dezvelite în anul 2016. În anul 2019 complexul  a fost întregit cu un sarcofag din marmură neagră  care ar urma să adăpostească un ”erou necunoscut” pe placa tombală fiind gravat mesajul: ”GLORIE EROILOR NEAMULUI. ÎNTRU CINSTIREA OȘTAȘILOR DIN VECHIUL REGAT PENTRU NEUITATELE PILDE ALE IUBIRII DE NEAM ȘI ȚARĂ, PENTRU CEI DE AZI ȘI VIITOR. ARDEALUL VI SE ÎNCHINĂ! 24 AUGUST 2019”.

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media