Se poate asigura testarea gratuită
Comisia Europeană a indicat statelor care au un venit mai mic pe cap de locuitor, cum este și România, să asigure testarea gratuită.
”Ne-au dat și 4,7 milioane de euro pentru teste, dar a uitat doamna Ioana Mihăilă să semneze hârtia. Putem recupera acești bani, dar nu avem guvern. Noi, acum, avem o problemă din punct de vedere al managementului național, nu din punct de vedere european. Resursele au fost puse la dispoziție și o să pierdem acum și alte surse de finanțare pentru că nu avem titularii din Guvern care să meargă să semneze. Va fi iarăși o ședință cu miniștrii de finanțe și pe cine trimitem noi acolo? Sunt bani europeni care se dau și pentru sănătate, și pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii. Au notificat Comisia Europeană să nu mai plătim pentru certificatele verzi (emisii de CO2), ca să putem să ajutăm cetățenii cu subvenție la plata energiei? Puteau să facă acest lucru. Timișoara a ajuns în situația aceea, tocmai din cauza certificatelor verzi”, a declarat europarlamentarul Maria Grapini.
”Extinderea aplicării certificatului verde înseamnă îngrădirea libertății de mișcare a oamenilor sănătoși”, transmite europarlamentarul Maria Grapini. Aceasta arată că toți cei care au anticorpi, indiferent că sunt sau nu înregistrați în sistem și indiferent dacă au trecut mai mult de șase luni de la trecerea prin boală, trebuie să beneficieze de certificat verde.
Europarlamentarul Maria Grapini trage și un semnal de alarmă, că dacă parlamentarii vor vota certificatul verde, se va încălca regulamentul U.E.
”Periculos este dacă Parlamentul României votează certificatul verde excluzând testarea gratuită, pentru că asta ar însemna și încălcarea Regulamentului UE, și dacă nu se introduc în acest certificat și cetățenii care au trecut prin boală, dar nu sunt înregistrați în sistem” conchide europarlamentarul român.
Europarlamentarul PPU (social-liberal), Maria Grapini, membru în grupul S&D, propune ca toți cetățenii care au trecut prin boala Covid-19, fără să știe, în contextul în care au fost asimptomatici și, ca atare, nu sunt înscriși la DSP, să poată, în baza analizelor care se fac în laboratoarele din Germania (Synevo doar recoltează, dar analiza se face în Germania) să beneficieze de certificate de trecere prin boală. “Am cunoscut oameni care au trecut prin această nenorocită de boală, fără simptome. Când s-a pus problema vaccinării și restricționării la locul de muncă, oamenii și-au făcut analize și laboratoarele din Germania (se pare că, în România, încă nu se pot face aceste analize, doar se recoltează sângele) au arătat că au trecut prin boală. Problema este că autoritățile române acordă certificate care confirmă trecerea prin boala doar celor care au raportat la DSP că sunt pozitivi!”, a punctat eurodeputatul Grapini, care s-a arătat revoltată de discriminarea acestei categorii de cetățeni.
“Întrebările mele pentru autorități sunt foarte clare: cum să fi raportat cei asimptomatici că au trecut prin boală dacă autoritățile nu au făcut, așa cum era normal, testarea în masă a populației? Și, în context, de ce trebuie să fie discriminați cei care au trecut prin boală, fără simptome? De ce nu prevedeți, foarte clar, în lege, ca toți cetățenii care au, în urma analizelor de laborator, dovada trecerii prin boală, să primească certificate în acest sens? De câtă lipsă de interes, de empatie și profesionalism, mai aveți de gând să dați dovadă voi, toți cei puși să vă ocupați cu protejarea vieții oamenilor?”, a conchis Maria Grapini.

Citește și:
V-ați vândut viețile orbiți de FRICĂ! Nu este vorba despre boală, ci despre suprimarea drepturilor
Deputat Dumitru Coarnă: ”Voi vota #CONTRA introducerii certificatului verde”
-
Spitalele groazei! La Neamț pacienții strigă după ajutor: „Ne omoară cu zile”
-
Scrisoare deschisă catre deputați: NU VOTAȚI CERTIFICATUL VERDE – nu ajută la combaterea transmiterii virusului
-
Un proiect de Hotărâre de Guvern prevede vaccinarea a 90% din populația României, până în 2023. Inclusiv COPIII care au împlinit 12 ani
-
Varujan Vosganian: Colegul nostru a decedat după a treia doză de vaccin. Articol Oficial Media Multitasking
-
Statele membre obligate să-și injecteze cetățenii ca să nu plătească despăgubiri către Pfizer
-
Extinderea aplicării certificatului verde înseamnă îngrădirea libertății de mișcare a oamenilor sănătoși
OMS face presiuni în Parlamentul României pentru vaccinarea anti-covid obligatorie
Discriminarea și manipularea, politici ale guvernării actuale
Sociolog: Ne aflăm într-un război spiritual pentru sufletul lumii
”Sunteți niște criminali”, le-a spus brancardierul medicilor și asistentelor din spital
Asa se intampla cand pui la conducerea Ministerului Sanatatii o manelista.