Cum sa fii sanatos intr-un sistem bolnav?

(IM)POSIBILITATI – Roxana Iordache

 „Cum să fii sănătos într-un sistem bolnav” 

Sistemul de sănătate românesc în context internațional 

Sistemul de sănătate din România e un subiect tare controversat: asta dacă v-ați luat puțin timp să vă gândiți la (im)posibilitatea românilor de a accesa  serviciile de sănătate. Dacă nu sunteți încă de acord cu mine, nu-i bai!  În fond, e o țară liberă.
Să aruncăm o privire a marilor înfăptuiri realizate în domeniul sănătății la nivel național de la căderea comunismului și până în prezent.
România post-socialistă a suferit o schimbare drastică pe componenta de sănătate în anul 1997 când a avut loc reforma sănătății. Aceasta din urmă a promovat introducerea sistemului asigurărilor sociale de sănătate bazat pe contribuțiile obligatorii plătite de către angajați și angajatori. Sistemul anterior amintit se leagă de numele cancelarului Bismark și își are rădăcinile în Germania anilor ‘80. Ceea ce aduce nou pentru România este faptul că suma de bani plătită nu îi revine doar angajatului, angajatorul fiind și el  obligat să contribuie la fondul autonom. Schimbările legislative succesive au condus în 2013 la stabilirea de 5,5% a contribuției angajaților, angajatorilor revenindu-le sarcina de a contribui cu 5,2%.
Ceea ce caracterizează sistemul asigurărilor sociale de sănătate este gradul înalt de acoperire a populației, facilitând accesul (teoretic) la serviciile de sănătate. Însă gradul înalt nu trebuie a fi confundat cu gradul total, în condițiile în care sistemul va exclude automat persoanele care nu beneficiază de un salariu  sau nu au niciun venit legal. Cine sunt aceste persoane cu risc ridicat de excludere? Persoanele care lucrează în străinătate, beneficiarii de venit minim garantat, șomerii fără plata indemnizației, lucrătorii pe cont propriu, mai ales cei din sectorul agricol și lista poate continua.
Sistem național de sănătate bazat pe redistribuiri din impozitele și taxele generale, bine ai venit! Sau ar trebui să zic bine te-am ochit? Iartă-mi îndrăzneala, dar ca un admirator ce sunt, nu pot decât să te urmăresc de aici, iar ca un visător, nu pot decât să sper că poate într-o zi ne vom cunoaște.
Sistemul național de sănătate bazat pe redistribuiri din impozitele și taxele generale funcționează de foarte mult timp CU SUCCES în țări precum Anglia, Italia, Suedia, Norvegia, Finlanda. Cunoscut și sub numele de modelul Beveridge, sistemul urmărește introducerea asigurărilor medicale gratuite pentru toată populația cu finanțare de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că, spre deosebire de modelul Bismark, acesta este dependent de factorul politic. În fond, nu cred că factorul politic reprezintă un impediment dacă stăm să ne gândim că în țări precum Anglia și Suedia sistemul acoperă marea majoritate a populației. Câteva elemente care caracterizează modelul scandinav și cel anglo-saxon sunt accesul egal și gratuit la serviciile de sănătate pe baza principiului rezidenței, contribuția angajatorului se ridică la 6, 23%, finanțarea se realizează prin impozitare, fiecare individ care are venituri legale contribuie la finanțarea sistemului, care la rândul lui colaborează cu furnizori publici sau privați pentru a facilita accesul tuturor cetățenilor la sănătate.  De precizat ca în cazul acestui sistem procentul alocărilor pentru sănătate este în jur de 9% până spre 12 % din PIB.
Revenind pe meleagurile românești, cum să funcționeze un sistem de tip Bismark într-o țară încă în curs de dezvoltare, în condițiile în care acesta este răspândit în Germania, Franța, Belgia, Australia, Japonia? E puțin ireal să credem că pe fondul tranziției post-comuniste (cu toate schimbările drastice) România ar fi putut să adopte un model specific țărilor dezvoltate. Poate asta este și problema. Guvernanții au gândit soluții rapide, pe termen scurt, fără a lua în considerare efectele pe care reformele proaspăt înfăptuite le vor avea asupra cetățenilor. Drept dovadă, sistemul de sănătate nu funcționează cum trebuie în prezent. Dacă stăm să facem o paralelă cu sistemul de sănătate de tip socialist vom descoperi că mari diferențe nu sunt. Așa că la ce s-a mai dorit schimbat dacă noi continuăm să ne întoarcem într-o formă sau alta în trecut?  Nici acum calitatea serviciilor nu este foarte bună, din cauza subfinanțării cronice a sistemului. Sunt zone în România unde spitalele se află într-o stare deplorabilă, iar personalul este insuficient. Să nu mai menționăm de diferența dintre urban/rural privind calitatea și accesul la îngrijiri de sănătate. Oamenii continuă și în prezent cu plata „contribuțiilor suplimentare” care funcționa înainte de 89, obișnuind personalul medical cu atenții și cadouri. Spre deosebire de Anglia și Suedia care acordă între 9 și 12% din PIB, procentul cheltuielilor alocate sănătății în 1997 era de 2,6 %.
Cred că este timpul să privim puțin în jur și să vedem că dincolo de promisiunile primite în mai multe aspecte ale vieții, nici acestea nu vor fi prea curând îndeplinite. Dacă vor fi! Dincolo de carcasa uneori frumos prezentată de mass-media, se află o realitate cruntă, rezultat al managementului defectuos și al corupției existente în cheltuirea fondurilor. Atâta timp cât astfel de informații ajung la noi, nu știu cât mai putem învinovăți doar sistemul. Sunt oameni în țara asta care nici măcar nu mai apelează la serviciile de sănătate pentru că și-au pierdut speranța. Sunt oameni care preferă să își trăiască ultimele zile în patul de acasă, în loc să respire aerul apăsător din spitalele românești sau să se confrunte cu atitudinea ostilă a personalului medical. Și, deși sunt conștientă, că există profesioniști care pun suflet în meseria lor, de cele mai multe ori oamenii trebuie să își cumpere viața, în loc să aibă dreptul la ea.
Poate eu încă nu înțeleg, dar mi-ar prinde tare bine ca cineva să-mi răspundă la aceste întrebări: Cum putem să vorbim de respectarea demnității umane când facem abstracție de nevoile celorlalți, atâta timp cât ale noastre sunt satisfăcute? Cum să fii mândru de o țară ale cărei „mâini” nu aleargă să te prindă, ci să te arunce cât mai departe de sistem?

Roxana Iordache

Oana Grigore

”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/

Distribuie acest articol Oficial Media