Cum se face educația la alții? De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă

Știați că în școlile japoneze nu există femeie de serviciu? Că dacă un copil de 4 ani merge singur pe stradă sau cu metroul nimeni nu sesizează Protecția copilului? Și că prețul unei case este dat de reputația școlii din zona respectivă? Japonia are o cu totul altă mentalitate și un sistem de educație care multora li s-ar putea părea spartan, scrie digi24.ro

De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoţiţi la grădiniţă. Iar de la 4 ani circulă singuri cu metroul. În Ţara Soarelui Răsare, micuţii sunt învăţaţi să fie modeşti şi politicoşi aşa că niciodată nu veţi vedea un copil care face nazuri.

Deşi trăiesc în una dintre cele mai tehnologizate ţări din lume, japonezii îşi cresc copiii după principii si valori vechi de sute de ani. Aceştia sunt educaţi să fie liniștiţi, modeşti şi politicoşi, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur. O altă valoare care le este insuflată copiilor de mici este respectul: respect pentru cel de lângă tine, respect pentru locul în care trăiesc şi respect pentru societate. De unde a pornit însă totul?

„Japonezii au crezut întotdeauna că trăiesc ca într-un sat. Fiind o insulă şi neavând unde să se ducă, ăsta a fost principiul lor, că nu au unde să se ducă mai departe de această insulă, şi că trebuie să trăiască unii cu ceilalţi. Şi atunci este foarte important să nu se deranjeze unii pe ceilalţi. Iar în momentul în care tu arunci ceva pe jos sau vorbeşti un pic mai tare sau jigneşti pe cineva, în momentul respectiv l-ai supărat pe celălalt, toată comunitatea va şti şi el nu se va mai simţi bine în această comunitate”, explică Alexandra Jidiuc, specialist în cultura niponă.

Deşi sunt cunoscute pentru blândeţea şi armonia cu care îşi cresc copiii, mamele japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. De exemplu, ele îşi poartă bebeluşii în slinguri peste tot, tocmai pentru a-i obişnui de mici cu toate activităţile.

Copiii sunt crescuţi pentru a deveni ulterior cetăţeni model. Încă de la şcoală şi până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curaţenie.

În Japonia există personal special care să se ocupe de curăţenie DOAR în aeroporturi, acolo unde este un flux mare de turişti străini, şi în marile corporaţii. În rest, în toate institutiile publice, funcţionarii se ocupă de această activitate.

„Noi facem curăţenie la şcoală! După prânz, cu cârpa, ştergem tot de pe podea şi facem curăţenie şi la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto, profesoară de limba japoneză, aflată în România.

„În şcolile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăşi un element care pe mine m-a surprins în condiţiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o şterge, pe principiul că trebuie ştearsă de doamna învăţătoare”, spune Alexandra Jidiuc.

„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poţi să faci singur! Dar părinţii români ajută copilul imediat, îi şi îmbracă”, a constatat Chinatshu Kawamoto.

Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele îşi lasă copiii să meargă singuri la grădiniţă, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a doua zi doar îl urmăresc şi din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu.

În schimb, „părinţii români iau ghiozdanul copilului şi îl cară ei, la noi copiii au responsabilitatea ghiozdanului lor”, spune Chinatshu Kawatomo.

Rolul mamei este acela de a învăţa copilul să se descurce singur şi de a forma un viitor adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, niciun părinte nu îşi duce copilul la şcoală cu maşina.

„Nu sună nimeni la Protecţia copilului şi surpriza este că aceşti copii nu au nici telefoane mobile la ei. Folosesc telefoanele publice şi este considerat un proces de responzabilizare a copilului de mic, pentru că mama japoneză spune că Dacă eu nu îmi învăţ copilul ca la 6 ani să meargă cu metroul, când va învăţa acest lucru?“, explică Alexandra Jidiuc.

În cultura niponă EDUCAŢIA este pe primul plan. Preţul unei case, de exemplu, este dat de reputaţia şcolii din zona respectivă. Şi dacă până la 3 ani părinţii răspund pentru faptele copilului, când intră la şcoală autoritatea este încredinţată EXCLUSIV profesorului.

Deşi elevii au un program de şcoală normal, după orele de curs fiecare elev participă la cluburi și merge la bibiotecă.

„Studiază foarte mult în afara casei, pentru că sunt spaţii special dedicate studiului. O să îi vedeţi că sunt mereu cu cartea după ei, toţi copiii japonezi au o carte mai ales în metrou şi permanent citesc”, povestește Alexandra Jidiuc, specialistă în cultura japoneză.

În Japonia nu veţi vedea niciodată copii înfofoliţi. La 10 grade puştii poartă tricouri cu mânecă scurtă. De asemenea, în Ţara Soarelui Răsare nu există teama de…. curent.

„Copiii japonezi, chiar dacă afară e frig, se îmbracă în tricou cu mânecă scurtă şi pantaloni scurţi şi se joacă afară, de aceea sunt foarte rezistenţi”, spune Chinatshu Kawatomo.

„În metroul japonez există aer condiţionat, era extrem de rece după părerea mea, iar eu şi soţul meu eram destul de infofoliţi şi am văzut un copil care avea maxim o lună, era nou-născut şi era fără ciorapi în picioare, într-un body şi atât. Nu era învelit cu păturica şi nu părea să fie nesănătos”, a povestit Alexandra Jidiuc.

„Când eram copil, în şcoala generală, ne obligau să alergăm cu picioarele goale afară. Şi alergam, profesorii puneau muzică…vouă românilor nu vă place curentul, dar pentru mine nu e nimic”, arată profesoara de limba japoneză Chinatshu Kawatomo.

Mamele japoneze ţin foarte mult ca cei mici să aibă o alimentaţie sănătoasă. Pe lângă orez şi peşte, din alimentaţia niciunui copil nu lipsesc fructele şi legumele.

Sunt cunoscute la nivel internaţional BENTO-urile – acele cuţiute ale lor de mâncare în care mamele japoneze decorează orezul cu tot felul de feţe draguţe, tocmai pentru a îi determina pe copii să mănânce şi legume.

Copiii japonezi nu fac mofturi nici la masă. Explicaţia…

„În cultura japoneză se spune că există un spirit în orice. Şi în momentul în care nu mănânci tot sau nu te comporţi frumos la masă, arunci mâncarea sau scaunul de la masă, se spune că superi spiritul respectiv: al scaunului, al mâncării, al mediului înconjurător şi atunci, dacă tu superi spiritul şi el se va supăra pe tine şi se va întâmpla ceva negativ pentru tine”, precizează Alexandra Jidiuc.

În Ţara Soarelui Rasare, nu veţi întâlni nicodată un copil care să facă o criză de isterie în magazin, pentru că nu i se cumpară jucării… Nu veţi întâlni tineri care să fie zgomotoşi pe stradă, să ţipe sau să jignească pe cineva.

De asemenea, ei consideră că este nepoliticos să te uiţi la străini, aşa că toţi se concentrează pe ce au de făcut şi nu se uită la persoanele din jur. Este motivul pentru care majoritatea copiilor sunt timizi şi ruşinoşi.

„Când lucram la o gradiniţă japoneză, colega mea româncă îi întreba mereu pe români: ce părere ai? În Japonia mai puţin spunem ce opinie avem. Doar ascultăm profesorul…”, spune Chinatshu Kawatomo.

În societatea niponă există un cult al mamei, dar şi al profesorului, tocmai pentru că ei pregătesc copiii pentru viaţă şi societate. Mentalitatea japoneză este că fără EDUCAŢIE şi fără o SOCIETATE EDUCATĂ, nu există nici viitor!

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media