Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a participat astăzi la întâlnirea de la sediul Companiei Nationale de Investiții, unde, antreprenorul care a câștigat licitația publică, a făcut o prezentare a proiectului tehnic al noului stadion ce urmează a se construi în Târgoviște, ”un adevărat complex 𝐣𝐮𝐝𝐞ț𝐞𝐚𝐧, 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 și 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧”.
”Conform proiectului tehnic, stadionul va îndeplini condițiile necesare pentru a găzdui partide din prima ligă a fotbalului național, din competițiile europene, meciurile naționalei de fotbal, dar și concerte și festivaluri.
𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐫𝐢𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐩𝐞 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐩𝐮𝐬 𝐥𝐚 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐨𝐳𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐃â𝐦𝐛𝐨𝐯𝐢𝐭̦𝐚, acesta 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐢𝐧𝐝 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐮𝐧𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐜𝐢𝐚𝐫 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐥𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭ului”, a precizat Corneliu Ștefan.
𝐍𝐨𝐮𝐥 𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐨𝐧, 𝐝𝐢𝐬𝐩𝐮𝐬 𝐩𝐞 𝐬𝐮𝐛𝐬𝐨𝐥, 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐫 ș𝐢 𝟑 𝐞𝐭𝐚𝐣𝐞, 𝐯𝐚 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝟏𝟐.𝟒𝟎𝟐 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐫𝐢, 𝐝𝐚𝐫 ș𝐢:


















”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG