Asa cum ne-am obisnuit inaintea celor doua mari sarbatori, primarul Gabriel Boriga a organizat in Sala Florentina a Primariei Municipiului Targoviste festivitatea de premiere a cuplurilor care aniverseaza 50 de ani de casnicie.
“Astazi ii premiem pe cei care reprezinta modele in viata, de familie, de coeziune, de intelepciune si intelegere. Sunt cuplurile care implinesc in acest an sau au implinit déjà, cel putin 50 de ani de casatorie este un exemplu mai mare si mai important decat oricare altul pentru ceea ce inseamna sa fii impreuna, sa respecti valori, sa respecti traditii, sa ai atat de multe in comun decat orice altceva si sa te tina aproape si alaturi 50 de ani.” a declarat edilul cetatii.
Gabriel Boriga a tinut sa evidentieze ca de sase ani de cand este primar a cinstit cum se cuvine exemplele de viata si ca se mandreste cu acest eveniment, la organizarea caruia participa atat executivul cat si Directia de Asistenta Sociala din cadrul municipalitatii.
De asemenea, Gabriel Boriga a intampinat momentul alaturi de fiul sau in varsta de sapte ani, tocmai pentru a-I insufla acestuia valorile unei familii longevive.
Conferinta a continuat prin festivitatea de premiere a celor 18 cupluri prezente la eveniment. La final, edilul orasului alaturi de cei doi viceprimari, domnii Eugen Patrascu si Ciprian Prisacaru, au ciocnit un pahar de sampanie cu fiecare dintre cei sarbatoriti, multumindu-le si aratandu-le pretuirea, respectul si aprecierea lor.
Oana Grigore
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei
2, 4 miliarde de euro pentru programul EUROPA CREATIVĂ
VALEA JIULUI VA AVEA O NOUĂ STRATEGIE DE DEZVOLTARE ȘI UN NOU STATUT