Tayeb ait Ighenbaz, un păstor de capre dintr-un sat din Munţii Atlas, unde a fost epicentrul cutremurului, se afla vineri seară, 8 septembrie, împreună cu soţia, cei doi copii şi părinţii săi, în mica lor casă de piatră, când aceasta a fost zguduită de cutremurul devastator din Maroc. Acum, locuinţa e complet distrusă. Marocanul spune a fost nevoit să aleagă dacă să-şi salveze fiul de 11 ani sau părinţii, când aceştia au rămas blocaţi sub dărâmături. O decizie care-l bântuie, a mărturisit el pentru BBC.
Totul s-a întâmplat atât de repede. Când a avut loc cutremurul, am fugit cu toții la ușă. Tatăl meu dormea și am strigat-o pe mama să vină, dar ea a rămas în urmă să-l aștepte”, își amintește Tayeb. De cealaltă parte a ușii erau soția și fiica lui. Când s-a întors în casa care căzuse, Tayeb și-a găsit fiul și părinții prinși sub moloz. A povestit că a văzut mâna fiului său ieșind printre dărâmături și știa că trebuie să ia o decizie rapid. Bărbatul s-a îndreptat spre fiul lui, Adam, și a început să sape cu disperare pentru a-l scoate afară.
Când s-a întors către părinții săi, care erau prinși sub o lespede mare de piatră, era prea târziu. „A trebuit să aleg între părinții mei și fiul meu. Nu mi-am putut ajuta părinții pentru că peretele a căzut peste ei. Mi-am văzut părinții murind”, a povestit bărbatul pentru BBC. Restul familiei sale locuieşte acum cu rudele în corturi improvizate, în apropierea fostei lor case. Tayeb spune că toţi banii lui erau în casă şi că majoritatea caprelor sale au fost ucise de cutremur. „Este ca şi cum te-ai naşte din nou, într-o viaţă nouă. Fără părinţi, fără casă, fără mâncare, fără haine. Am 50 de ani şi acum trebuie să o iau de la capăt”.
Cursă contra cronometru pentru găsirea supraviețuitorilor Salvatorii depun eforturi uriașe, în continuare, pentru găsirea și salvarea oamenilor aflați sub ruine, notează Reuters. Au trecut însă peste 48 de ore de la seismul care a ucis aproape 2.500 de oameni, iar șansele de a găsi supraviețuitori scad cu fiecare oră.
Seismul cu magnitudinea 6,8 s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o oră la care mulți dormeau, la o distanţă de 72 de kilometri sud-est de Marrakech, unul dintre orașele turistice ale țării. Seismul a provocat daune de proporții în Marrakech, dar mai ales în satele izolate din Munţii Atlas, unde case din cărămidă de lut, piatră şi lemn au fost distruse complet. Supravieţuitorii se află acum în căutare de adăpost şi provizii, cerând ajutor autorităților.
libertatea.ro




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice