Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă care va elimina unele prevederi briocratice referitoare la cazierul judiciar, la copia legalizată, la plata taxelor pentru emiterea cărţii de identitate şi paşaport, precum şi adeverinţa pentru înscriere la ajutorul de şomaj, a spus premierul Dacian Cioloş.
Guvernul a elaborat un proiect de OUG care prevede măsuri menite să ducă la debirocratizarea instituţiilor, printre care reducerea situaţiilor în care se cer copii legalizate după documente, obligaţia să se primească copii şi în format electronic, plata online a amenzilor şi taxelor de timbru.
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă elaborat ca urmare a propunerilor venite prin intermediul proiectului cunoscut sub denumirea de ”Comisia de tăiat hârtii”, care se află în faza de avizare şi consultare, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate ca şi condiţie pentru furnizarea unui serviciu public vor elimina această cerinţă acolo unde există tehnologia pentru a scana sau pentru a primi şi procesa o copie în format electronic.
De asemenea, instituţiile publice vor fi obligate să reducă situaţiile în care se solicită depunerea copiilor legalizate după documente, înlocuindu-le cu declaraţii pe propria răspundere sau cu certificări cu originalul de către funcţionar.
Citește mai multe pe voceatransilvaniei.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Târgoviștenii pot scăpa de penalitățile la taxe și impozite dacă își achită restanțele până la 31 octombrie 2025
Nu mai accepta să te supui, dacă nu te simți bine în familia ta
Care sunt caracteristicile unei familii toxice. Control excesiv, manipulare, lipsa de empatie