Dacii din Câmpia Bănăţeană

În august 2007 a fost efectuată periegheza sitului de la Unip, în urma căreia s-a putut constata bogăţia şi complexitatea acestuia, relevate prin cantitatea mare de material arheologic cules de la suprafaţa terenului, încadrabil cronologic de la sfârşitul epocii bronzului şi până în evul mediu dezvoltat.

Unipul, este un sat uitat de lume şi de Dumnezeu, dar şi de Consiliul Judeţean Timiş, în câmpia Bantului şi face parte din comuna Sacoşul Turcesc şi se situează în centrul județului Timiș, la circa 12-15 km sud-est de municipiul Timișoara, pe partea stângă a râului Timiș. Este puțin izolat de arterele principale de circulație, într-o zonă de câmpie mai puțin locuită, la sud de Timișoara. Din acest motiv, distanța pe șosea este de circa 25 km. Satul este legat de rețeau rutieră printr-un drum comunal în lungime totală de 8 km, care pornește de la drumul județean Timișoara-Buziaș, trece prin Uliuc și se termină la Unip. Cu drumuri de pământ şi piatră, fără modernism, fără canalizare, reţea de apă şi fără trotuare. Parcă ai fi coborât undeva prin timpurile dacilor.

Este amintit pentru prima dată în evidențele papale de dijmă din 1332-1337,  cu numele de Winep. Diplomele din 1477 amintesc despre el cu numele Uyneph. Conscripția generală a Banatului din 1717 consemnează localitatea cu numele Junip, cu 60 de case. Numele definitiv Unip apare pentru prima dată pe harta Contelui Mercy de la 1723. Atunci aparținea de districtul Ciacova. Mai târziu numele a fost schimbat în Temesújnép

Pe teritoriul satului, în punctul numit „Dealul Cetățuica”, a fost descoperita în anul 2007, o importantă așezare dacica de tip dava, datând din sec. I î.Hr. – I d.Hr. Așezarea dacică suprapune o mai veche locuire din prima vârstă a fierului. „Dealul Cetățuica” a continuat să fie locuit și în secolele următoare, inclusiv în perioada migrațiilor, până în Evul Mediu.

Descoperirea a fost făcută de către studenţii de la arheologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Coordonator al Şantierului Arheologic-şcoală este lectorul universitar Dorel Micle. Tabăra arheologică ţine ân serii de câte trei săptămâni de practică.

După primele date şi analize se pare că descoperirile făcute datează cu mult înainte de epoca dacică, acestea venind chiar din paleolitic.

De ce Dealul Cetăţuica? Fiindcă era o zonă apărată, fiind câmpie era singurul loc , singura movilă de unde se putea vedea până în depărtări, locul aflându-se în zona de divagaţie a Timişului cu alţi doi afluenţi, iar de jur împrejur existau mlaştini care au dispărut odată cu desecările făcute de austrieci în secolul XVII. Neexistând în zonă piatră, precum sunt cetăţile dacice din munţii Orăştiei, locuinţele se construiau din împletitură de nuiele cu pământ bătătorit . Locuinţele respective adăposteau familii de cel mult 5-6 persoane, fiind descoperite locuinţe doar cu o singură încăpere. Se pare că zona a fost aleasă şi datorită faunei din jur, a peştelui din ape, a solului pentru agricultură şi a trestiei din mlaştini, folosită la acoperitul bordeielor. Căile de acces se aflau la o distanţă de peste trei kilometri, aşezarea respectivă se întindea pe o suprafaţă de 4,5 ha. , era de formă triunghiulară, înconjurată pe toate părţile de ape. Peste Dealul Cetăţuica s-au abătut mai multe epoci: a fierului, dacică, slavă.  Grindurile din zonă existente ofereau locuitorilor un puternic potenţial agricol.

La doar câţiva centimetri s-a găsit material ceramic dacic, iar la un metru adâncime, gropi ritualice cu obiecte de oz gospodăresc.

Se presupune că acolo s-ar fi aflat şi fortificaţia Zurobara – singura fortificaţie din zona de câmpie.

Stejărel Ionescu

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media