Scandalul Șoșoacă acoperă votarea certificatului verde și furtul din banii publici pentru manipularea din media

„Scandalul Șosoacă expandat.

Ministrul de externe italian (vă dați seama?) cere explicații de la guvernul român, pe cale oficială, Ciucă reacționează și condamnă, alt ministru român bagă și el capul în poză și este slugarnic, deputații italieni sunt solidari cu jurnalista Lucica, ambasadorul italian, salvatorul(?) jurnalistei intervine și, evident, presa din România mănâncă rahat. Scandal internațional? Serios? De ce? Pentru ce să își ceară scuze guvernul?

Să facem abstracție de numele Șosoacă. Că o placi, că o detești, că orice, subiectul deja nu mai este despre ea. Hai să facem un exercițiu de imaginație! Ziariștii sunt români și speța se întâmplă în Italia. Ce ziceți? Tot așa făcea și România, cerea explicații, venea ambasadorul român de la Roma și spărgea cu piciorul ușa carabinierilor? Reclama sechestrul pentru că miliția italiană le-a lua declarații unor cetățeni străini nelegitimați și asupra cărora un cetățean al țării făcuse plângere la serviciul de urgență ? Nuu! Bun, poate așa este mai clară exagerarea absurdă a situației pe care o fac acești italieni. Că doar nu voi scrie „aceste macaroane expandate”.

Marea ziaristă, un exemplu de clasă și stil, își folosește toți decibelii din dotare pentru a răcni la polițist, ajunge la sediul Secției, scrie o declarație/plângere de 14 (!!!) pagini, după care face pe victima și cheamă ambasadorul să o elibereze (??) din secția de miliție. Știți cât durează să redactezi o declarație de 14 pagini? Normal că toată panarama a durat ore în șir.. De ce a mers la sediul poliției? Păi așa este procedura, să ne revenim draqu cu capul, nu a luat-o nimeni că era ea ziaristă sau italiancă. Mai mult, a mers la Secție pentru legitimare, pentru declarații și pentru a depune o plângere, deci pentru exercitarea unui drept. Că Lucica, regina la dramă, se tăvălea pe scări și urla, într-o engleză aproximativă: Free press, free media!, nu are legătură cu realitatea, nimeni nu o luase prizonieră, nu era un lanțuri, în greva foamei. Atât de sechestrată a fost încât reintrat în casa Dianei Șosoacă, fără acordul proprietarei. Păi așa face un sechestrat? Pe litera legii, violare de domiciliu. Citiți codul penal. Tot pe litera legii, imaginile filmate fără acordul Dianei Șosoacă nu puteau fi folosite. Nici în România, nici în Italia. Ca idee, că tot vorbesc toți proștii fără să aibă o lectură sumară a Codului Penal.

Nu tot ceea ce vine din Străinezia este bun. Foarte rar, mai bun. Presa liberă, mereu de kkt și la ordin plătit. Când arbitrul român a fost acuzat de rasism, ei au acuzat mai mult decât străinii. Când ziaristul jerman ne-a numit „idioții Europei”, presa română a aplaudat. Când niște ziariști obosiți, fără subiecte de prima pagină, au stors un subiect din nimic, presa din România a pus tovărășește umărul.

Reportajul ziaristei din Italia începe cu imagini ale unei căruțe. Sugestia este mai mult decât străvezie: primitivi, înapoiați. Că niște trotineți străini ne numesc așa, pot înțelege. Că și ziariști români participă la această operațiune de umilire a românilor, este jenant, măsură a putregaiului care a contaminat această breaslă. Că sunt și cetățeni care aplaudă, nu comentez. Sunt idioții utili, cei care și-au făcut o rutină din lepădarea de identitatea românească, snobii bolnavi în fază terminală de mimetism. Dacă ziariștii erau români și interviul se întâmpla în Italia, italienii tot așa ar fi făcut?! Nu, evident! Să ne aducem aminte de sclavii români,folosiți la muncă silnică în Sicilia. Ați văzut atunci așa o indignare? Indiferent de atitudinea față de Diana Șosoacă, să nu uităm că ea este senator al României…

În final, remarc momentul oportun al acestui scandal.

LE: A fi român nu este o alegere. E un dat. Nu se poate schimba, ghinion! „