Președintele Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), Alexandru Oprea, și vicepreședintele Alin Manole au participat astăzi, 20 august 2020, la evenimentul de inaugurare a Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Niculești.
Noul sediu funcționează la etajul 1 al primăriei acestei localități, iar investiția a fost realizată de autoritățile locale.
Prin înființarea acestei structuri, la nivel local, locuitorii comunei Niculești vor beneficia de servicii de eliberare a documentelor de identitate și stare civilă fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din localitatea Cornești. În cadrul acestui departament, deschis publicului începând de astăzi, vor lucra 3 angajați (doi pentru servicii ce țin de evidența persoanei și unul pentru cele de stare civilă).

La eveniment au mai participat: Claudia Gilia, deputat, Mihai Daniel, directorul Serviciului Județean de Evidență Informatizată a Persoanei, Dorinel Soare, primarul comunei Niculești, angajați din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Niculești.
Cu acest prilej, președintele Alexandru Oprea a transmis: „Este un serviciu util locuitorilor comunei Niculești. Aceștia nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze dintr-o localitate în alta. Treptat, veți avea aici, la Niculești, tot ceea ce este nevoie pentru o administrație de nivel european. Vă felicit!”
Primarul comunei Niculești, Dorinel Soare: „Mă bucur că am reușit după mai mulți ani să dăm în folosință acest serviciu. Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în realizarea lui, mulțumesc domnului președinte al consiliului județean pentru că ne-a sprijinit pentru înființarea acestuia și ne bazăm pe sprijinul domnului director Mihai Daniel. Va fi un mare ajutor pentru cetățenii noștri în ceea ce privește eliberarea cărților de identitate. Avem deja solicitări, iar de mâine suntem pregătiți să începem activitatea.”
Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”