De la ce începe dezvoltarea sufletului și cum să dobândești armonie în suflet?

De la ce începe dezvoltarea sufletului și cum să dobândești armonie în suflet? Orice dezvoltare înseamnă schimbare. Schimbarea înseamnă distrugere – distrugere exterioară, reconstrucție și stabilizare interioară, stabilitate. Cu cât impulsul pentru dezvoltare este mai puternic, cu atât schimbarea este mai mare.

Dezvoltarea sufletului începe de la iubire. Acesta este principalul, primul lucru.

Mai departe, dezvoltarea presupune un orizont mai mare al contrariilor. Iar pentru aceasta este nevoie ca diverse fenomene, care nu par unite la exterior, să fie unite.

Atunci când omul simte iubire și sentimentul de unitate cu lumea, atunci el poate să facă abstracție de la situație, să uneasca două procese contrare: antrenarea în situație și detașarea de aceasta. Cu cât omul are o posibilitate de percepție dialectică a lumii mai mare, cu atât are un impuls pentru dezvoltare mai mare.

În ultimul timp, eu vorbesc despre două sisteme de gândire: despre sistemul păgân și monoteist.

Să-și imagineze că binele în exces se poate transforma în rău și invers, este dificil pentru el. De aceea, un păgân trăiește la extreme. El se închină binelui și urăște răul. Posibilitățile unui păgân de schimbare, de dezvoltare a sufletului, corespunzător, sunt scăzute. Iar dezvoltarea sufletului înseamnă dezvoltarea caracterului nostru.

Atunci când un om poate să îmbine contrariile, adică atunci când are multă iubire în suflet, el are o atitudine armonioasă față de lume.

De exemplu, imaginați-vă că, pentru a trăi, noi avem nevoie de instinctul de autoconservare. Închinarea la instinctul de autoconservare duce la faptul că noi devenim zgârciți, invidioși, agresivi și brutali. Însă, dacă vom renunța la instinctul de autoconservare, atunci vom pierde în competiția vieții și a supraviețuirii: ne vor dispărea puterile, energia și nu vom supraviețui pur și simplu. Dezvoltarea înseamnă pe de o parte creșterea posibilităților pe care ni le oferă instinctul de autoconservare, iar pe de altă parte, scăderea dependenței de acesta. Prin urmare, odată cu dezvoltarea, dorințele noastre devin din ce în ce mai mari însă, cu toate acestea, dependența de dorințe, atașamentul omului de lumea înconjurătoare trebuie să se reducă.

Prin urmare, dacă pur și simplu vom reciti Biblia, putem să înțelegem că Hristos a oferit niște aspecte înalte, legi conform cărora se dezvoltă sufletul nostru. Pe de o parte, trebuie să avem smerenie absolută față de Cel de Sus, iar pe de altă parte, nu ai voie „să-ți îngropi talantul în pământ”, „bateți și vi se va deschide”, „căutați și veți găsi”. Adică, pe de o parte, Hristos a propovăduit smerenia interioară față de Cel de Sus, iar pe de altă parte, dezvoltarea maximă a capacităților omenești. Hristos spunea pe de o parte, că omul trebuie să obțină bunuri și să se dezvolte, iar pe de altă parte, el spunea că bogăția poate să devină un obstacol serios în calea fericirii sufletului; și nu doar bogăția ci și valorile spirituale (ale minții conștiente), de aceea spunea „fericiți cei săraci cu duhul”. Și chiar fericirea sufletească, familială, care constituie, în principiu, unul dintre cele mai importante aspecte ale fericii omenești poate să devină un obstacol în calea către Dumnezeu. De aceea Hristos spunea… „principalii dușmani ai omului sunt casnicii săi”.

Acel om care prin comportament, sentimente, aspirație se comportă corect, în cele din urmă devine fericit în orice situație. Când el obține sau pierde ceva, fericirea lui interioară este prezentă mereu ca și la un actor de pe scenă care este fericit indiferent de rolul pe care-l joacă – de comedie sau de tragedie.”

S.N. Lazarev