De la o ceaşcă de ceai la un război al opiului

Referitor la clasa euforicelor, un război al opiului este purtat de regulă între substanţă şi individ. Nu acesta a fost cazul evenimentelor militare desfăşurate începând cu anul 1839. Războaiele opiului au avut loc între China şi Regatul Unit, la care ulterior s-a alăturat al Doilea Imperiu Francez. Care a fost motivul? Ciudat, dar nu surprinzător, pasiunea englezilor pentru ceai.

De la o ceaşcă de ceai la un război al opiului

Englezii au iniţiat în China comerţul cu droguri, mai exact doza de cofeină din ceai în schimbul macilor. Macii cresc din abundență la granița Afganistan-Pakistan, care la acea vreme făcea parte din Imperiul Britanic. Așadar, până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, oficialii coloniali britanici au început să introducă opiu indian de contrabandă în orașul-port Canton. Când împăratul Daoguang (1820-1850) a încercat să impună o interdicție de lungă durată asupra narcoticelor, oficialii și comercianții britanici au declarat război pe motivul apărării libertății comerciale.

Marea Britanie a câștigat primul război al Opiului. Comerțul cu opiu a continuat, iar China a trebuit să compenseze Marea Britanie pentru pierderile sale. A cedat insula Hong Kong englezilor și a mărit numărul de porturi în care britanicii puteau să facă comerț și să locuiască.

Războaiele opiului şi „secolul umilinţei” în China

Al doilea război al opiului a fost rezultatul dorinței Marii Britanii și Franței de a câștiga privilegii comerciale suplimentare în China. Doreau legalizarea comerțului cu opiu, precum și obţinerea mai multor concesii legale și teritorii în China.

Marea Britanie și Franța au câștigat al doilea război al Opiului. Concesiile Chinei au inclus legalizarea comerțului cu opiu și asigurarea deschiderii mai multor porturi în China. Au asigurat călătorii în interiorul Chinei, reședință pentru trimișii occidentali la Beijing și libertatea de exprimare pentru creștini. China a dat Marii Britanii și porțiunea de sud a peninsulei Kowloon, adiacentă Hong Kong-ului.

Războaiele Opiului au marcat începutul erei tratatelor inegale între China și puterile imperialiste străine (în primul rând Marea Britanie, Franța, Germania, Statele Unite, Rusia și Japonia). China a fost forțată să-și acorde multe dintre drepturile sale teritoriale și de suveranitate. Alături de alte limitări ale suveranității dinastiei Qing a Chinei, a contribuit la slăbirea și în cele din urmă la răsturnarea dinastiei. Un guvern republican a înlocuit dinastia Qing în 1912.

Victoria engleză din primul război al Opiului (1839-1842) a inaugurat ceea ce este cunoscut astăzi în China drept „secolul umilinței”. Ceaiul a ajutat la lansarea imperiului britanic și a pus în mișcare îndelungul declin al Chinei și al dinastiei Qing. Numai odată cu ascensiunea și victoria Partidului Comunist în 1949, spune tradiția naționalistă, a putut fi răscumpărată rușinea inițială a înfrângerii militare și a colonialismului.

Citeşte şi: Comerţul cu ceai este de fapt un jaf englez bine gândit

Lorena Iordache

„O faţă care trudeşte atât de aproape de piatră s-a transformat ea însăşi în piatră! Îl văd pe acest om cum coboară cu pasul greoi, dar măsurat, către chinul său fără de sfârşit. Ceasul acesta, care este ca o respiraţie şi care revine tot atât de sigur ca nefericirea lui, este ceasul conştiinţei. În fiecare din aceste clipe când părăseşte înălţimile, coborând pas cu pas către viziunile zeilor, este superior destinului său. Este mai puternic decât stânca lui.”

„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă stăruinţa superioară care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul e bine. Acest univers fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de ajuns pentru a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.”

― Albert Camus, „Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd.”

Distribuie acest articol Oficial Media