De 60 de ani, în fiecare 27 martie, omenirea sărbătorește Ziua Mondială a Teatrului. Dar 27 martie 2022 este o foarte tristă aniversare pentru teatrul lumii – războiul ucide oameni, ucide artiști, distruge familii, distruge teatre, distruge orașe. Teatrul Național din Timișoara marchează acest moment, acordându-l la campania de susținere pe care o desfășoară, STOP THE WAR. Duminică, 27 martie 2022, de Ziua Mondială a Teatrului, publicul este întâmpinat de mesajul STOP THE WAR!, pe care Teatrul Național îl afișează în fața intrării principale. De la ora 18, în deschiderea reprezentației cu spectacolul Anna Karenina, Ada Hausvater, directorul general al Teatrului Național, face apelul la solidaritate și la sprijinirea ucrainenilor și a refugiaților ucraineni prin donații către organizațiile care participă la gestionarea logistică a primirii refugiaților de război și, alături de spectatorii prezenți în sală, va păstra un moment de reflecție pentru victimele acestui război cumplit. La finalul spectacolului, publicului și actorilor li se vor înmâna lumânări pe care aceștia le vor aprinde, împreună, în Piața Victoriei, în fața teatrului, în jurul mesajului STOP THE WAR!. Împreună cu publicul său, Teatrul Național face acest gest de participare simbolică și susținere pentru toți acei bărbați, femei și copii din Ucraina pentru care viitorul s-a schimbat pentru totdeauna, un gest care, mai cu seamă, ne amintește nouă, tuturor, de valorile umane pe care le promovăm și cărora trebuie să le rămânem întotdeauna credincioși.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice