Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Departament nou pentru evaluarea și monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice și europene

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, înfiinţarea Departamentului pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene, care va funcţiona în subordinea premierului.

”Facem pași importanți în implementarea reformelor, investițiilor și proiectelor finanțate din fondurile alocate României prin Mecanismul European de Redresare și Reziliență. Avem toate elementele cuprinse în hotărârea de guvern pe care a generat-o Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În baza acestei noi hotărâri am convingerea că vom continua să ducem la bun sfârșit toate obiectivele și jaloanele care stau pe agenda Guvernului pentru primul trimestru și, desigur, să putem să accesăm cu adevărat primele sume din banii care deja au sosit în țară – și aici vorbim de cele aproximativ patru miliarde de euro” a transmis premierul Nicolae Ciucă.

DEP FONDURI PUBLCE

A mai fost adoptată Hotărârea de Guvern privind normele de aplicare ale Ordonanței nr.124/2021 privind fluxurile financiare din Planul Național de Redresare și Reziliență. Este o hotărâre de guvern care, practic, detaliază modul în care se vor desfășura aceste fluxuri financiare, însă ce este cel mai important lucru este faptul că, urmare a acestei hotărâri de guvern, se vor putea semna acordurile de finanțare dintre Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național al PNRR, și ministerele de reformă, pentru fiecare componentă în parte. Și, de asemenea, ulterior semnării acestor acorduri, ministerele pot să își prevadă în bugetul lor sumele, creditele de angajament și creditele bugetare pentru îndeplinirea acestor investiții și reforme.”Deci, practic, odată cu adoptarea acestei ordonanțe, putem să începem semnarea tuturor documentelor, contractelor și a absorbției de bani din PNRR. Este un lucru important, pentru că de fiecare dată ne întrebați și mă întrebați și pe mine, când aveam ocazia să discutăm, câți bani am absorbit, câți bani am tras din PNRR; nu se putea face absorbție fără ca aceste documente să fie semnate înainte.(…)  A fost aprobată hotărârea de guvern privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru evaluare integrată şi monitorizarea programelor finanţate din fonduri publice şi europene. (…) De la preluarea mandatului de către prim-ministrul Nicolae Ciucă, pentru domnia sa, pentru Guvernul României absorbţia de bani europeni reprezintă o prioritate absolută. Este un motiv pentru care, astăzi, prin hotărâre de guvern, a fost înfiinţat un departament pentru evaluare integrată şi monitorizare a programelor finanţate din fonduri publice şi europene, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi funcţionând în subordinea premierului, urmând a fi finanţat din bugetul Secretariatului General al Guvernului. Acest departament care va avea un număr maxim de 15 posturi va fi condus de un secretar de stat cu atribuţii stabilite prin decizia premierului”, a explicat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share