Deputat Aurelian Cotinescu a votat, în cadrul Comisiei pentru industrii şi servicii, din care face parte, modificarea Codului Fiscal pentru a crește limita anuală de alcool din fructe care poate fi produs acasă fără a plăti accize: horincă, rachiu, țuică, palincă.
Până în prezent, legislația din România permitea gospodăriilor să producă pentru consum propriu până la 50 de litri de alcool pur anual, fără a plăti accize, cu condiția ca băuturile să nu fie comercializate. Odată cu noile modificări, producția de alcool a fost ridicată la 150 de litri.
Deputat Aurelian Cotinescu: Sprijin pentru tradiție, îndeletnicirile strămoșești și micii producători!
”Am petrecut vacanțele mele de copil în Buciumeni, la bunicii din partea mamei, iar una dintre amintiri este legată de clipele în care îi priveam ducând borhotul cu cărătorul la povarna unde se făcea țuică. O imagine a satului de altădată.
Nu este vorba de evaziune, este vorba de istorie, tradiție și sprijin pentru micii producători!
Chiar dacă inițiativa europeana prevedea 50 litri noi am considerat că se poate urca la o limită de 150 litri produși în gospodărie/anual pentru consumul unei familii și a musafirilor pe care aceasta îi poate avea. Condiția este să nu aibă loc niciun fel de vânzare.
Plafonul redus descuraja gospodăriile să păstreze plantații de pomi fructiferi și să producă alcool tradițional”, a transmis deputat Aurelian Cotinescu pe pagina de facebook.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026