Din anul 1994, UNESCO a stabilit ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată în fiecare an pe 5 octombrie. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă.

Deputat PSD, Carmen Holban, a transmis un mesaj de Ziua mondială e educației:
”Astăzi sărbătorim Ziua Internațională a Profesorilor. Cu acest prilej, urez un sincer La Mulți Ani tuturor dascălilor din județul Dâmbovița și din toată țara! Vă mulțumesc cu respect pentru devotamentul și prestația dumneavoastră în complexul și dificilul proces de educare și formare a tinerei generații.
Vă doresc multă sănătate, răbdare și curaj în nobila muncă pe care o aveți zi de zi, mai ales în această perioadă complicată pentru școală!”
În 2020, în contextual pandemiei COVID-19, această zi este marcată sub sloganul „Profesorii: Conducerea în criză, reimaginarea viitorului”. Problema conducerii cadrelor didactice în legătură cu răspunsurile la crize nu este doar oportună, ci este esenţială în ceea ce priveşte contribuţiile pe care cadrele didactice le-au adus pentru a oferi învăţare la distanţă, pentru a sprijini populaţiile vulnerabile, pentru a redeschide şcolile şi pentru a se asigura că lacunele în materie de învăţare au fost atenuate. Discuţiile vor aborda rolul profesorilor în consolidarea rezilienţei şi conturarea viitorului educaţiei şi al profesiei didactice.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului