Lucrările de extindere și modernizare a rețelelor de apă și canalizare în județul Dâmbovița nu sunt blocate sau anulate. Etapele obligatorii prin care trebuie să treacă astfel de proiecte sunt în grafic, iar micile decalaje nu sunt o piedică în realizare acestora.
Potrivit președintelui PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan, în momentul de față, documentația pentru demararea acestor lucrări în 52 de unități administrativ teritoriale a ajuns în punctul emiterii certificatelor de urbanism necesare pentru obținerea autorizațiilor de construire.
În acest amplu program de investiții cu o valoare de peste 220.000.000 de euro sunt prinse municipiile Târgoviște și Moreni, Pucioasa și Fieni, precum și comune care de-a lungul anilor au avut probleme cauzate de lipsa infrastructurii de apă și canalizare.
Imagini din conferința de presă, 9 iunie 2020:
În ceea ce privește politica de alianțe a partidului pe care îl reprezintă, deputatul Corneliu Ștefan a declarat că discuțiile cu PRO România Dâmbovița sunt deschise, dar ținând cont însă de reprezentativitatea fiecărui partid în Dâmbovița și de rezultatele sondajelor de opinie efectuate de cele două partide.
De asemenea, președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că Biroul Permanent Județean social-democrat dâmbovițean a votat, în unanimitate, ca funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița să revină PSD Dâmbovița, indiferent de politica de alianțe.
Discuțiile punctuale purtate de liderii celor două partide s-au oprit doar la dorința expresă a liderului PRO ROMÂNIA Dâmbovița de a fi candidatul comun al celor două partide, lucru de neacceptat pentru toți membrii PSD.
În ceea ce privește declarațiile apărute în spațiul public potrivit cărora domnului Adrian Tuțuianu i s-a promis sprijinul PSD Dâmbovița pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița, acestea sunt incomplete. Domnul Tuțuianu s-ar fi bucurat de susținerea PSD Dâmbovița doar dacă ar fi revenit în rândurile organizației dâmbovițene. Reîntoarcerea în partid, o reparație morală a modului în care acesta a fost exclus, a fost refuzată de domnul Tuțuianu în mai multe rânduri.
Deputatul Corneliu Ștefan a ținut să precizeze că PRO România Dâmbovița nu este inamicul politic al PSD, iar proiectele de stânga din județul Dâmbovița pot fi un bun punct de plecare pentru o strategie comună de dezvoltare a județului nostru.
Comunicat de presă PSD Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista