Prelegerile Hexagonului Facultăților de Drept reprezintă un proiect de colaborare în cadrul căruia profesori de la facultățile din Hexagon sunt invitații colegilor lor în cadrul cursurilor pe care aceștia le susțin în propriile facultăți. Acest proiect a fost reluat online la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara în semestrul al doilea al anului universitar 2019/2020 și a fost extins în primul semestru al anului universitar 2020/2021 la toți anii de studiu, cel puțin două discipline obligatorii din fiecare an beneficiind de prezența unor nume importante ale dreptului din România.
Proiectul Prelegerile online ale Hexagonului Facultăților de Drept continuă în cadrul Facultății de Drept din Timișoara și în semestrul al doilea al anului universitar 2020/2021, în aceeași formulă extinsă.
Până în acest moment, au confirmat participarea următorii invitați:
- la anul I de studii, la disciplina Drept administrativ. Partea generală – Simona Gherghina (Facultatea de Drept a Universității din București, prorector al Universității din București) și Ovidiu Podaru (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca), iar la disciplina Drept civil persoanele – Cornelia Munteanu (Facultatea de Drept a Universității „Lucian Blaga” Sibiu) și Radu Rizoiu (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București);
- la anul II de studii, la disciplina Drept instituțional al Uniunii Europene – Iulia Motoc (Facultatea de Științe Politice a Universității din București, judecător al Curții Europene a Drepturilor Omului) și Camelia Toader (Facultatea de Drept a Universității din București, judecător al Curții de Justiție a Uniunii Europene), iar la disciplina Drept civil. Obligații I – Dan Constantin Tudurache (Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași) și Bogdan Vișinoiu (Facultatea de Drept a Universității din București);
- la anul III de studii, la disciplina Drept civil. Contracte speciale – Jozsef Kocsis (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și Lavinia Manuela Istrătoaie (Facultatea de Drept a Universității din Craiova), iar la disciplina Drept penal. Partea specială II – Gheorghiță Mateuț (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca) și Andra-Roxana Trandafir (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București);
- la anul IV de studii, la disciplina Drept procesual civil. Partea specială – Daniel Ghiță (prodecan al Facultății de Drept a Universității din Craiova) și Paul Pop (prodecan al Facultății de Drept a Universității din București), iar la disciplina Drept comercial II – Răzvan Dincă (decanul Facultății de Drept a Universității din București) și Ionuț-Florin Popa (Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca).
Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, subliniază importanța programului: „Proiectul Hexagonului Facultăților de Drept urmărește să coaguleze profesorii și studenții facultăților de drept din Hexagon în jurul ideilor de învățământ juridic de elită și de recunoaștere a valorilor, esențiale pentru disciplinele științelor juridice”.
„Hexagonul Facultăților de Drept din România” este un consorțiu informal al facultăților de drept ale Universității din București, Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universității „Lucian Blaga” Sibiu, Universității din Craiova și Universității de Vest din Timișoara.
Proiectul va continua și în anul universitar 2021/2022, cu noi profesori invitați, dar își propune și să fie extins, în viitor, la întregul curriculum de licență și master.
Facultatea de Drept din Timișoara le mulțumește profesorilor care au acceptat invitația de a susține prelegeri în cadrul acestui proiect.
Prof.univ.dr. Lucian Bercea
Decanul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice